Daniel Bîrligea, clauză de 50 de milioane de euro! Reacţia lui Gigi Becali după ce atacantul a devenit golgheterul Ligii 1
De Bogdan Stănescu
Publicat: 3.12.2024, 13:52
Gigi Becali regretă că i-a pus o clauză de 15 milioane de euro lui Daniel Bîrligea. Patronul roş-albaştrilor ar dori să îi mărească atacantului clauza de reziliere după evoluţia atacantului cu Oţelul.
Bîrligea a reuşit o „dublă” în meciul cu Oţelul, ceea ce l-a propulsat pe prima poziţie în clasamentul golgheterilor Ligii 1. Bîrligea are acum 9 goluri în acest sezon, în timp ce Astrit Selmani şi Alex Mitriţă se află pe locul 2 în clasamentul golgheterilor, cu câte 8 reuşite.
Gigi Becali vrea să îi mărească salariul şi clauza de reziliere lui Daniel Bîrligea
„Nu poți să îl dai că ei îți plătesc clauza de 15 milioane de euro. Doar să îi dai lui bani să-ți mărești clauza. Dar să-ți spun ceva. Eu dacă sunt la o echipă mare acum, eu primul lucru pe care îl fac e să îi plătesc clauza lui Bîrligea. Dar ei nu știu asta deocamdată.
(n.r: Cât i-aţi fi pus clauză?) 50 de milioane. Păi stai puțin, ăia care costă 80, 100, 120 de milioane? De ce să nu cer eu? Fii atent, că dacă mai iau un atacant poate jucăm cu David Miculescu atacant în dreapta, el în stânga și încă un atacant. Deci joc cu trei atacanți de mare putere, cu trei armăsari pur-sânge. S-ar putea să îl știu”, a spus Gigi Becali pentru fanatik.ro.
Daniel Bîrligea, „dublă” în meciul Oţelul – FCSB! A devenit golgheterul Ligii 1! Gestul superb pentru regretatul Helmut Duckadam, imediat după primul gol
Daniel Bîrligea a reuşit o „dublă” de senzaţie în meciul Oţelul – FCSB. Atacantul roş-albaştrilor a deschis scorul în minutul 9. El a reluat cu latul o centrare trimisă de Marius Ştefănescu din corner. Bîrligea a plasat lângă bară balonul, fără nicio şansă ca portarul Dur Bozoancă să intervină.
Ulterior, în minutul 48, Bîrligea a înscris după ce a finalizat la colţul scurt o acţiune pe care a luat-o pe cont propriu. Cu „dubla” din meciul cu Oţelul, Bîrligea a ajuns la 9 goluri în acest sezon şi a devenit golgheterul Ligii 1. El i-a depăşit pe Selmani şi Mitriţă, care au fiecare câte 8 goluri în acest sezon.
Imediat după primul gol, Daniel Bîrligea a arătat la cameră un tricou cu Helmut Duckadam. „Eroul de la Sevilla” a decedat, luni, la vârsta de 65 de ani. Vestea i-a şocat pe toţi cei din fotbalul românesc.
Helmut Duckadam a fost preşedinte de imagine la FCSB. După performanţa extraordinară din finala Cupei Campionilor, de pe 7 mai 1986, Duckadam a trebuit să îşi încheie devreme cariera, din pricina problemelor de sănătate.
Reuşita de a apăra toate cele 4 lovituri de la 11 metri executate de cei de la FC Barcelona în finala de la Sevilla l-a propulsat pe Duckadam în Cartea Recordurilor. Până atunci, nimeni nu a mai reuşit aşa ceva. Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni la loviturile de departajare. Pentru roş-albaştri au marcat atunci, la loviturile de la 11 metri, Marius Lăcătuş şi Gabi Balint.