Panagiotis Charalambous, fiul lui Elias Charalambous, antrenorul campioanei FCSB, a jucat marţi în meciul amical dintre România U19 şi Cipru U19. Partida care s-a disputat la Centrul Naţional de Fotbal Buftea s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 2-1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Aceasta a fost a doua partidă dintre cele două echipe din ultimele zile. Vineri, la Voluntari, România U19 a câştigat cu 3-1.

Panagiotis Charalambous vrea să joace la FCSB: „Poate mă va antrena tata într-o zi”

Panagiotis Charalambous a fost urmărit din tribune de tatăl său, Elias Charalambous. Faptul că tatăl său a fost în public a reprezentat un sentiment plăcut pentru tânărul de 18 ani care este legitimat la Pafos, formaţia la care evoluează internaţionalul român Vlad Dragomir. Fiul lui Charalambous evoluează însă la juniori şi a prins 90 de minute în partida cu Bayern Munchen din UEFA Youth League.

La finalul meciului cu România U19, Panagiotis Charalambous a reucunoscut că şi-ar dori să fie antrenat de tatăl său şi visează să joace la o echipă precum FCSB:

„(n.r. Cum a fost să joci cu tatăl tău în tribune?) A fost un sentiment plăcut să ştiu că se uită la meci. Mi-a zis să mă bucur de meci şi am făcut-o. O victorie e o victorie. Suntem puternici şi cred că putem face multe lucruri.

Da, l-am văzut pe Dragomir cu Austria şi a fost foarte bun.

Da, poate mă va antrena tata într-o zi. Da, visez să joc la Steaua (n.r. FCSB)”, a declarat Panagiotis Charalambous.