Închide meniul

Florin Gardoş, pregătit să devină preşedintele FRF, în locul lui Răzvan Burleanu! “Să am puterea de a schimba cu adevărat ceva”

Dan Roșu Publicat: 23 februarie 2023, 10:05

Comentarii
Florin Gardoş, pregătit să devină preşedintele FRF, în locul lui Răzvan Burleanu! Să am puterea de a schimba cu adevărat ceva

Florin Gardoş, înaintea unui meci / Profimedia Images

Florin Gardoş a anunţat că şi-ar dori să devină preşedintele FRF, o funcţie ocupată în prezent de Răzvan Burleanu. Fostul jucător de la FCSB susţine că “vrea să schimbe cu adevărat ceva” în fotbalul românesc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Burleanu se află la conducerea fotbalului românesc din 2014, el fiind reales în 2018, în timp ce în 2022 nici măcar nu a avut un contracandidat la funcţia de preşedinte FRF.

Florin Gardoş a anunţat că şi-ar dori să devină preşedintele FRF

“Meseria de analist mi-a plăcut de mult și îmi place și acum. Ori e o perioadă până îmi găsesc drumul, ori o să fac asta în paralel. Prioritatea numărul unu este să fiu în fotbal. Sincer să fiu, cel mai mult mi-ar plăcea să fiu președintele unui club sau președintele Federației Române de Fotbal.

Să fiu așa, să am puterea de a schimba cu adevărat ceva. Dacă ar fi să iau cea mai înaltă poziție pe care o pot avea în fotbal, ar fi la federație. Sau poate la FCSB, cine știe. Îți trebuie 10-15 ani de experiență ca să fii un conducător bun”, a spus Gardoș, în cadrul podcastului Victory Extra Time.

Dumitru Dragomir a dezvăluit cine conduce FRF

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dezvăluit cine conduce FRF! Fostul șef LPF susține că Vasile Dîncu, fostul Ministru al Apărării, s-ar afla în spatele lui Răzvan Burleanu, actualul președinte al FRF.

Reclamă
Reclamă

În plus, „Oracolul din Bălcești” a vorbit despre declarația recentă a lui Dan Petrescu, în care se plânge de sumele mici de bani investite în fotbalul românesc.

„Grupul de la Cluj este foarte puternic, nu că CFR e a PSD-ului. Ce că a fost și Ciolacu? L-au invitat și pe Ciolacu, foarte bine. Ce, noi nu invitam la echipa națională? Îi invitam pe toți, pe majoritatea. Dacă grupul de la Cluj nu se bagă în fotbal înseamnă că sunt niște fraieri. Cum să nu se bage?

Păi Dîncu, nu el conduce Federația? O conduce Dragomir? Burleanu e Dîncu. E o părticică din Dîncu. Crezi că Dîncu a fost întâmplător în străinătate cu ei acum? Dîncu i-a invitat pe Ciolacu și pe ceilalți oameni politici. Este puternic Vasile Dîncu, cu toate că i s-a mai luat din putere de când a fost schimbat de la Ministerul Apărării.

Reclamă

Să crezi tu că nu sunt ajutați, că Varga nu e ajutat. Banii sunt ai lui Varga, dar e ajutat în afaceri, ajutat în altele. Boc e băiat deștept acolo, Rus la fel. Boc nu are bani să facă o echipă bună la U Cluj. O echipă se face cu mulți bani. Varga e de 10 ani la CFR și de asta a băgat 40 de milioane.

Am văzut niște comentarii vizavi de ce a spus Petrescu că îi trebuie jucători de valoare. Dacă cel mai bun jucător al nostru a dat 200.000 de euro pe el, pe Krasniqi, iar cel mai prost plătit de la Lazio costă trei milioane de euro, cât lotul CFR-ului, păi suntem sănătoși la cap? Să nu înțelegem fenomenul? S-a terminat vremea haiduciei, ăsta este un business, bagi 10 milioane, pierzi 5. Bagi 50, pierzi 25. Bagi 100, pierzi 50.

Dar este o discrepanță nemaiîntâlnită pe pământul ăsta între fotbalul de afară și fotbalul nostru. De exemplu, o echipă de primă ligă în primele 7 locuri, cum este Ploieștiul, se vinde cu 2,5 milioane de euro. O echipă în Anglia, Manchester, care este la fel cum e Petrolul în România, se vinde cu 7 miliarde. Și noi vrem să-i batem. Suntem nebuni?”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru fanatik.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:21
Dan Șucu vrea să transfere un fotbalist legendar. A jucat la Manchester City sau Inter
9:15
“Abia aştept luna martie!” Ianis Hagi, încrezător că România se va califica la World Cup 2026: “Nu există altă variantă”
8:41
O echipă deja eliminată visează din nou să joace la Mondialul din 2026: „Asta e breșa pe care o exploatăm!”
8:34
Barcelona s-a chinuit cu o echipă din Liga 3 în Cupa Spaniei! Meciul a început cu întârziere din cauza cozilor uriaşe
8:22
“Ce nenorocire!” Mihai Stoica a lansat scenariul pentru Dinamo – FCSB, iar Andrei Nicolescu a venit cu soluţia: “Foarte bine”
8:15
Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 3 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 4 Adi Popa face praf un fost coleg de la FCSB: “Am mai multe trofee decât are el goluri!” 5 Kennedy Boateng, reacție după apariția zvonurilor privind plecarea de la Dinamo: “Cei din club îmi știu valoarea” 6 Afacerea cu care fotbalistul preferat al lui Mircea Lucescu a dat lovitura. Cum a ajuns să strângă peste 10 milioane de euro
Citește și