Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Toni Petrea. Anunțul făcut înainte de FCSB – CFR Cluj: „Ce îi mai poți spune?”
De Alexandru Ivan
Publicat: 21.05.2022, 15:45
Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Toni Petrea. Latifundiarul din Pipera a anunțat că tehnicianul de 47 de ani va fi pe banca lui FCSB și în stagiunea următoare. Patronul vicecampioanei României e mulțumit de serviciile lui Petrea.
Gigi Becali așteaptă de la Toni Petrea să o învingă pe CFR Cluj în derby-ul care va avea loc duminică, la Buzău, ca să se răzbune după ce rivalii din Gruia au câștigat titlul.
Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Toni Petrea
„Dacă omul va fi campion mâine, ce îi mai poți spune? La mine contează adevărul și dreptate, eu sunt omul adevărului și al dreptății. Toni Petrea rămâne oricum, dar dacă mai și câștigă, cu atât mai mult”, a spus Gigi Becali, potrivit sport.ro.
Toni Petrea a revenit la FCSB în noiembrie 2021, după ce Gigi Becali l-a forțat să plece pe Edi Iordănescu. Petrea a ratat titlul și în al doilea mandat.
FCSB a pierdut titlul după ce a remizat 2-2 cu FC Voluntari, iar CFR Cluj a învins-o cu 2-1 pe Universitatea Craiova. Roș-albaștrii au acuzat că golul al doilea al celor de la Voluntari, din minutul 88, a fost marcat din ofsaid. S-au plâns și că prima reușită a CFR-ului din meciul cu Universitatea Craiova, din secunda 88, a fost tot din poziție neregulamentară.
Gigi Becali a „explodat” când a auzit că Dan Petrescu nu merge la Buzău
Dan Petrescu nu va fi prezent la FCSB – CFR Cluj, meci care nu mai are vreo miză la nivelul clasamentului. Ardelenii și-au asigurat deja titlul de campioană și își permit să menajeze jucătorii de bază.
Gigi Becali a „explodat” când a auzit tactica lui Dan Petrescu și a promis răzbunare. Latifundiarul din Pipera spune că echipa sa va da recital de goluri în meciul de la Buzău. Becali i-a pus gând rău CFR-ului și în ceea ce privește traseul din cupele europene.
„Bine, tată, nu particip în Champions League, dar să vezi când o să facă Dumnezeu dreptatea o să vezi ce se va întâmpla. O să vină vremea, stai liniștit. Poate Dumnezeu face o dreptate ca să iasă ei din primul tur cu minciuna și noi mergem până în Conference League mai departe. Nu știu! O să vedem!
Nu fac petrecere! Ce e aia petrecere? Eu nu mă duc la petrecere nici când sunt la botezuri, ce e aia? E treaba lor ce fac ei, eu spun despre mine. Mă interesează dreptatea și adevărul, și o să le văd mâine. Nu mă interesează pe mine de Dan Petrescu! 12-0 atunci!”, a declarat Gigi Becali, pentru sport.ro
Gigi Becali a anunțat în ce condiții mai e dispus să investească la FCSB
Gigi Becali a spus recent că a oprit finanțarea la FCSB, dar între timp și-a schimbat discursul. Patronul roș-albaștrilor e dispus să investească în continuare în fotbal dacă echipa lui se va califica în grupele Conference League.
FCSB, din postura de vicecampioană a României, va începe preliminariile Conference League în turul al doilea. Anul trecut, roș-albaștrii au fost eliminați rușinos de Șahtior Karagandy.
„Când e vorba de bani, trebuie să fii atent, să nu-și înghețe picioarele. Una e să câștigi moral, altceva altceva e când e palpabil, să câștigi bani. Dacă ne calificăm în grupele de Conference League, normal că bag bani.
Nu pot să ajung în Champions League pentru că au fost hoție și minciună, ele m-au oprit să investesc bani”, a spus Gigi Becali, conform sursei citate.
2015 e anul în care FCSB a câștigat ultimul titlu.
- Toni Petrea rămâne la FCSB
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY