Ilie Dumitrescu a vorbit despre jucătorii transferați, în această vară, de Gigi Becali. Fostul internațional a venit cu un verdict dur pentru cei de la FCSB.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În perioada de mercato, Gigi Becali a întărit atacul echipei cu transferurile lui Dennis Politic, Mamadou Thiam și Denis Alibec. Totuși, niciunul nu s-a remarcat, până în momentul de față, în tricoul campioanei.

Ilie Dumitrescu a venit cu un verdict dur despre campania de transferuri a FCSB-ului

Acest lucru a fost evidențiat și de Ilie Dumitrescu, care este de părere că niciun jucător transferat de FCSB, în această vară, nu a devenit un nume important în prima echipă a campioanei.

„Nu s-a adus niciun jucător important și au adus jucători. Au cumpărat Politic, Thiam, Alibec…

Nu știi că se accidentează după ce semnează. E de conjunctură. E de studiu de caz”, a spus Ilie Dumitrescu, la digisport.ro.

FCSB are un start de sezon dezastruos, în Liga 1. Campioana României se află abia pe locul 13, cu doar 7 puncte obținute. De menționat este și că echipa lui Gigi Becali a înregistrat o singură victorie în 10 etape disputate!

Pentru FCSB urmează acum duelul cu Go Ahead Eagles, din prima etapă a grupei de Europa League. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe AS.ro, pe 25 septembrie, de la ora 19:45.