Leo Grozavu l-a sunat pe Luis Phelipe, după ce a fost criticat de Gigi Becali. Brazilianul transferat în această iarnă de la Poli Iaşi nu a avut parte de începutul pe care şi-l dorea la FCSB, el fiind deja criticat de patronul roş-albaştrilor.
Phelipe a fost sunat de fostul său antrenor de la Poli Iaşi, Leo Grozavu, după ce a fost criticat de patronul roş-albaştrilor. Gigi Becali nu este mulţumit de începutul lui Phelipe în tricoul lui FCSB, iar Grozavu l-a sunat pe brazilian pentru a-l încuraja.
Leo Grozavu l-a sunat pe Luis Phelipe, după ce a fost criticat de Gigi Becali
Cornel Şfaiţer, preşedintele ieşenilor, a dezvăluit convorbirea dintre Grozavu şi Phelipe este de părere că brazilianul ar fi avut nevoie de cel puţin încă jumătate de an la o echipă precum Poli Iaşi. Acesta i-a explicat lui Phelipe cât de dificil este să se impună la FCSB, dar Grozavu a încercat să îl încurajeze, vorbind cu acesta de mai multe ori, chiar şi săptămână trecută:
“Îl cunosc foarte bine pe Luis Phelipe. S-a comunicat foarte mult cu el, colegii s-au comportat excelent cu el la Iași, e un băiat plăcut de colegi. Cred că la FCSB e la fel, dar el mai avea nevoie de un club de talia Politehnicii încă jumătate de an, însă cred în el, avem și procente la el. Avem 20%.
Eu cred că se va impune. Nu a fost ușor pentru el sosirea în România. S-a acomodat la Iași, dar mai avea nevoie de un club ca Iași vreo jumătate de an. Eu nu-mi doresc să fie trimis înapoi la Iași pentru că am văzut ce calități are.
El știe, i-am explicat de presiunea de la FCSB, care își dorește titlul după 9 sezoane. I-am explicat toate detaliile astea, că patronul nu are răbdare. L-am pregătit bine, a vorbit inclusiv Leo Grozavu cu el, inclusiv săptămâna trecută, după joc și a vorbit foarte mult cu el. Leo l-a încurajat. Eu îmi doresc să reușească”, a declarat Cornel Şfaiţer, potrivit prosport.ro.
Gigi Becali l-a făcut praf pe Luis Phelipe după FCSB – Farul 1-1
Patronul de la FCSB a dat de înțeles că jucătorul brazilian nu s-a obișnuit cu ritmul de joc al roș-albaștrilor și că acesta are impresia că este „la distracție”. Totodată, Gigi Becali a spus că jucătorul va mai primi șanse și că în cazul în care nu va profita de ele, îl va da afară.
„De Luis Phelipe nu știu. Dacă nu își revine, cred că m-am înșelat. Eu stau să mă joc? Dau milioane să mă joc? Foarte repede spun că Baba e mai bun și decât Şut și decât Lixandru și decât Olaru! Eu așa văd.
Fiecare crede ce vrea. Fiecare are opinia lui, eu așa văd. El crede că e la distracție aici, Phelipe. A pierdut toate mingile. Aici ești la fotbal bă, îți ia mingea, bă! Cred că m-am înșelat, dar să dea Dumnezeu să revină.
Poate îi mai dăm șanse, nu renunț așa repede. Dacă renunț, la revedere!”, a spus Gigi Becali, la digisport.ro.
- Leo Grozavu l-a sunat pe Luis Phelipe, după ce a fost criticat de Gigi Becali
- Ce i-a transmis antrenorul lui Poli Iaşi
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Iuliu Mureșan a confirmat transferul lui Lindon Emerllahu: „E un om de mare calitate”
- Cătălin Cîrjan a spus ce rezultat își dorește la derby-ul FCSB – Rapid. Mesajul clar al căpitanului lui Dinamo
- Prima reacție din partea Rapidului după „revoluția” anunțată de Gino Iorgulescu în Liga 1. Soluția propusă
- “Să nu dispărem” Reacţia lui Iuliu Mureşan după ce Gino Iorgulescu a anunţat că vrea ca Liga 1 să aibă 12 echipe
- „Vorbește degeaba”. Gigi Becali a răbufnit după ce a auzit planul lui Gino Iorgulescu. Propunerea făcută pentru șeful LPF































