OFICIAL | Petrolul a transferat un jucător chiar înaintea meciului cu Dinamo! Contract până în vara lui 2027
De Bogdan Stănescu
Publicat: 20.07.2024, 15:15
Petrolul a transferat un jucător chiar înaintea meciului cu Dinamo! Denis Radu a semnat un angajament cu clubul ploieştean valabil până în iunie 2027.
Denis Radu este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 200 de mii de euro.
OFICIAL | Petrolul a transferat un jucător chiar înaintea meciului cu Dinamo! Contract până în vara lui 2027
„FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Politehnica Timișoara privind transferul lui Denis Radu, cel care a semnat un angajament cu clubul nostru valabil până în iunie 2027!
Originar din Caransebeș, Denis a făcut primii pași în fotbalul mare la Politehnica Timișoara, echipă pentru care a bifat 63 de meciuri la nivelul ligii secunde.
Fundașul dreapta a ajuns prima dată la Petrolul în august 2023, sub formă de împrumut. De-a lungul stagiunii trecute, el a jucat în 1️3 meciuri din campionat și Cupă.
În vârstă de 21 de ani, Denis face parte din loturile naționale de tineret, în mod constant, ultima dată fiind convocat la acțiunea selecționatei U20 din martie 2024.
Mult succes, Denis Radu!”, a transmis Petrolul, pe Facebook.
Zeljko Kopic a dezvăluit ce problemă are Dinamo înainte de derby-ul cu Petrolul: „Nu vă doresc să fiți în poziția mea!”
Antrenorul Zeljko Kopic a dezvăluit ce problemă are Dinamo înainte de derby-ul cu Petrolul. Tehnicianul „câinilor” nu s-a ferit de cuvinte, la conferința de presă.
Partida dintre Dinamo și Petrolul se va juca duminică, de la ora 22:00. Meciul care contează pentru etapa a 2-a a sezonului de Liga 1 va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Zeljko Kopic a transmis faptul că jucătorii de la Dinamo trebuie să învețe să gestioneze duelurile 1 la 1, pentru a nu le mai permite adversarilor să revină în meci, așa cum s-a întâmplat la partida cu CFR Cluj.
De asemenea, antrenorul „câinilor” a transmis că îți dorește să o readucă pe Dinamo în prim planul fotbalului românesc și a anunțat că oficialii echipei încearcă să mai efectueze o serie de transferuri.
„Nu vă doresc să fiți în poziția mea, să ai 2-0 și să pierzi meciul. Am avut multe momente bune la Cluj. Prima jumătate de meci a fost bună: am avut ambiție, am fost buni în dueluri și am avut ocazii. Am făcut acel penalty din lipsă de concentrare și i-am băgat pe cei de la CFR Cluj în meci.
„Trebuie să fim la un nivel mai înalt”
Eram bine structurați când am primit golul al treilea, dar duelurile din defensivă nu au fost cum au trebuit. În unele momente trebuie să fii mai bun decât adversarul în duelul unu la unu. Trebuie să fim la un nivel mai înalt și am insistat pe asta. Lucrăm la antrenament și sper să rezolvăm problema duelurilor unu la unu.
Încercăm să mai aducem jucători, să fie luptă pe posturi. E foarte important pentru mine să putem conta pe jucătorii de acum încă 3-4 ani, să nu schimbăm lotul în fiecare an.
Asta vreau, să facem o echipă puternică de acum. Vrem ca Dinamo să fie o echipă bună în fotbalul românesc, așa cum merită”, a spus Zeljko Kopic, la conferința de presă.