Universitatea Craiova şi-a anunţat în această seară noul antrenor: enigmaticul Filipe Coelho. În acelaşi timp, Mirel Rădoi se afla în cantonamentul echipei, din Lunca Jiului.
Profitând că jucătorii sunt liberi, Rădoi s-a dus în cantonement pentru a-și strânge lucrurile. El a fost însoțit de fiul său Denis, care i-a fost şi analist video la Universitatea Craiova.
”Cu mină afectată, extrem de trist, Mirel Rădoi şi-a strâns lucrurile din cantonament, a mai rămas în faţa clădirii câteva minute, cu capul plecat, oferind senzaţia că vrea să mai zăbovească puţin în locul care practic i-a fost casă de la începutul acestui an, apoi a ieşit pe poarta stabilimentului, pentru a se îndrepta spre Bucureşti.
În câţiva metri însă, antrenorul de 44 de ani a fost nevoit să oprească, fiind acostat pe drum de un suporter, care l-a rugat să oprească pentru a face o poză. Mirel Rădoi s-a dat jos din maşină şi i-a făcut hatârul suporterului, care l-a îmbrăţişat”, susține prosport.ro.
Cine e înlocuitorul lui Mirel Rădoi
Universitatea Craiova l-a anunţat oficial pe noul antrenor al echipei. Este vorba de portughezul Filipe Coelho (45 de ani). El îl înlocuieşte pe Mirel Rădoi, care a părăsit formaţia patronată de Mihai Rotaru. Coelho le-a pregătit în trecut pe Leixoes şi Casa Pia, formaţii portugheze.
- Jucătorul de 1.000.000 de euro venit în Liga 1 vrea să plece după doar 4 meciuri
- Adi Popa îl felicită pe Florin Maxim, după ce a ajuns pe lista lui FCSB-ului: „Asta e normalitatea”. Săgeţi către Gigi Becali
- Florin Maxim nu o poate antrena pe FCSB! Anunţul lui Mihai Stoica: „Cum să existe vreun gând?”
- Antrenorul care s-a autopropus la FCSB, în locul lui Marius Baciu. Gigi Becali i-a dat răspunsul imediat
- Ce se întâmplă cu Cristiano Bergodi la U Cluj, după trei înfrângeri la rând. Conducerea a luat decizia
































