Victor Piţurcă (69 de ani) este încrezător că Steaua va obţine dreptul regulamentar de promovare în Liga 1 în acest sezon. Astfel, începând cu sezonul următor, Steaua ar putea promova dacă va reuşi acest lucru din punct de vedere sportiv.
Piţurcă a anunţat că se fac paşi pentru ca echipa Armatei să devină entitate privată şi să obţină, astfel, dreptul de a promova în prima ligă.
Victor Piţurcă: “Se fac paşi pentru ca Steaua să promoveze”
“Ar fi culmea să nu fiu la curent. Cum să mi se pară? Lucrurile sunt foarte clare. Nu vreau să mai intru în polemică cu cei care țin cu FCSB. Pe mine mă interesează când va reveni Steaua în prima ligă, cum va promova, asta mă interesează. Pe mine mă interesează foarte puțin. Ce apar eu, ce apare FCSB-ul. Steaua este echipa Armatei. Se fac pași pentru a promova.
Sper că în primăvara anului viitor Steaua va avea oficial drept de promovare. Sezonul celălalt. Acum nu se poate, doar dacă se dă o hotărâre de Guvern. Ar fi inadmisibil să promovăm de atâtea ori și să nu avem voie. Astea sunt regulamentele făcute de unii”, a declarat Victor Piţurcă pentru digisport.ro.
După 11 etape din acest sezon de Liga 2, Steaua ocupă locul 4 în campionat. Echipa antrenată de Daniel Opriţa a acumulat 23 de puncte. Lider e Corvinul, care are 29 de puncte.
În ultima etapă Steaua a învins-o în deplasare, cu 4-1, pe Olimpia Satu Mare. Roş-albaştrii au trei victorii la rând în ultimele meciuri, învingându-le şi pe Şelimbăr şi Concordia Chiajna.
Steaua a obţinut până acum de două ori dreptul sportiv de promovare în prima ligă, dar nu a putut evolua în Liga 1 din pricina entităţii juridice.
- Reacţia unui fost elev de la Corvinul al lui Mircea Lucescu, după promovarea hunedorenilor în prima ligă!
- Prima echipă care a obținut promovarea în Liga 1! S-a declanșat „nebunia” pe teren
- Talpan, mesaj pentru suporterii Stelei, după ce Gigi Becali a susţinut că l-a învins în instanţă: “Îi asigur”
- S-au calificat la barajul pentru Liga 1, dar riscă să nu-l poată disputa! Care este motivul
- Protest în masă la o echipă din Liga a 2-a. Șapte jucători nu fac deplasarea din cauza restanțelor salariale



































