Închide meniul

Laszlo Dioszegi, șocat după ce Sepsi a pierdut la “masa verde”: “Mă gândesc să intru în silenzio stampa”

Andrei Nicolae Publicat: 11 septembrie 2025, 12:49

Comentarii
Laszlo Dioszegi, șocat după ce Sepsi a pierdut la masa verde: Mă gândesc să intru în silenzio stampa

Laszlo Dioszegi, în timpul unui meci / Profimedia

Patronul de la Sepsi Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, nu percepe cum echipa sa a pierdut la “masa verde” meciul din prima etapă din eșalonul secund contra celor de la Chindia Târgoviște. Covăsnenii au fost “taxați” după ce au băgat în teren un jucător care era pe lista adițională și în consecință, nu avea drept de joc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Finanțatorul covăsnenilor este de părere că o parte din vină este purtată de brigada de arbitri care i-a permis jucătorului să evolueze.

Laszlo Dioszegi: “Nu se poate așa ceva”

Dioszegi s-a arătat sătul de ce i s-a întâmplat și a recunoscut că ia în considerare să se îndepărteze de fenomenul fotbalistic pentru a se concentra pe problemele sale personale. În plus, patronul nu înțelege cum FRF s-a sesizat după partida dintre Sepsi și Chindia, deși arbitrii nu au avut nicio problemă cu gafa făcută.

Nu se poate așa ceva! Vă spun sincer că mă gândesc foarte serios să intru în silenzio stampa și să încerc să mă ocup de problemele mele de sănătate. În ultimele luni am tot amânat niște operații, pe care trebuia să le fac, doar ca să încerc să mă ocup în continuare de echipă.

Ok, poate că e și greșeala delegatului nostru, dar tu ca arbitru ce ai păzit? Arbitrii i-au permis acelui jucător să intre pe teren, nu a intrat el cu forța sau nu a fost vorba de vreun jucător care a jucat pe fals.

Reclamă
Reclamă

Schimbarea aia s-a produs cu acordul arbitrului, meciul s-a terminat fără nicio problemă, nimeni nu a comentat, iar apoi se sesizează FRF-ul? Ok, s-a sesizat, dar decide rejucarea partidei, nu pierderea meciului cu 3-0. Decizia o iei și după o lună?

Păi așa e corect și frumos să câștigi puncte? De ce nu au ieșit cei de la Chindia să ceară judecarea partidei“, a declarat patronul covăsnenilor, potrivit prosport.ro.

Ce s-a întâmplat la Chindia – Sepsi

După pauză, Ovidiu Burcă l-a introdus pe teren pe Giovani Ghimfuș în locul lui Robert Silaghi, problema fiind legată de legitimitatea primului de a evolua pe teren.

Reclamă

Ghimfuș nu avea statut de rezervă și nu era pe foaia de joc, ci era trecut doar pe lista adițională. În liga a doua, echipele au dreptul la 9 jucători pe bancă și beneficiază și de 2 locuri pe ceea ce se numește lista adițională.

Fotbaliștii care se încadrează în această categorie nu pot fi trimiși însă pe teren decât dacă brigada de arbitri aprobă ca ei să înlocuiască o rezervă în regim de urgență. În cazul lui Sepsi, club care a susținut că a cerut acordul ca Ghimfuș să fie pe bancă, acest aspect nu s-a întâmplat.

Astfel, fotbalistul covăsnenilor nu a fost trecut pe foaia de joc și drept dovadă, nu avea drept să evolueze în teren. În acest sens, repriza a doua jucată de Ghimfuș pentru Sepsi a costat-o pe echipa lui Ovidiu Burcă un punct.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:45
FCSB – Fenerbahce LIVE TEXT (22:00). Şanse infime la calificarea în play-off-ul pentru optimile Europa League
11:25
Gigi Becali s-a luat de Bîrligea și Târnovanu în vestiar. Adevărul despre ofertele pentru ei: “Miștocăreală”
11:18
Pep Guardiola, surprins când a văzut ce a făcut Jose Mourinho în Benfica – Real Madrid 4-2. Mesaj direct pentru rival
10:47
Ștefan Baiaram, transfer în Germania. Mutarea carierei pentru jucătorul Universității Craiova
10:40
Italienii, reacţie categorică după ce Istvan Kovacs l-a arbitrat pe Cristi Chivu: “Ar fi putut fi un meci aprins, dar…”
10:29
“Dezamăgire uriașă!” Reacția lui Peter Bosz despre meciul cu Bayern, în care Man a jucat doar 45 de minute
1 Cauza accidentului din Timiș, descoperită. Unul dintre cei trei supraviețuitori a povestit ce s-a întâmplat 2 Microbuzul în care se aflau fanii lui PAOK nu era condus de un şofer profesionist! Suporterii au condus pe rând 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Adama Traore a semnat cu West Ham 4 Kyros Vassaras, măsură dură după UTA – Rapid! Arbitrul a fost pedepsit 5 Văzut ca un posibil înlocuitor pentru Charalambous, Mutu îl “înţeapă” pe Becali: “Critici mai dure ca niciodată” 6 Fotbalistul pentru care Universitatea Craiova a făcut ofertă de 1,7 milioane euro
Citește și