Cristi Chivu a bifat o performanță negativă marți seară în fața propriilor suporteri, Inter suferind al treilea eșec la rând în actuala ediție a UEFA Champions League.
Presa din Italia a analizat evoluția vicecampioanei din Serie A și a făcut o comparație între Interul condus de Simone Inzaghi și cel antrenat în prezent de tehnicianul român.
Cristi Chivu a picat toate examenele mari din acest sezon
Cristi Chivu are parte de un sezon destul de bun, cel puțin pe plan intern, alături de Inter, dar gruparea din Serie A a început să dea rateuri în UEFA Champions League, acolo unde a bifat marți al treilea eșec la rând.
Calificarea directă în optimi este în pericol, motiv pentru care presa din Italia a început să compare actuala „garnitură” a vicecampioanei din „Cizmă” cu cea de pe vremea lui Simone Inzaghi.
Un alt aspect la care tehnicianul român nu excelează este cel al rezultatelor obținute în meciurile cu importanță ridicată. Concret, Inter nu s-a impus niciodată în cele două meciuri cu Napoi, a pierdut împotriva rivalei AC Milan și are eșecuri cu Atletico Madrid, Liverpool și Arsenal în Ligă.
Cei de la TuttoSport vorbesc despre o „alergie la echipe mari”, în timp ce Sempre Inter a venit cu o analiză mai agresivă la adresa românului: „Cristian Chivu a fost complet incapabil să se impună în meciurile importante de când l-a înlocuit pe Simone Inzaghi”, au scris aceștia.
- A marcat o „dublă” în UCL și a fost omul serii: acum 15 luni juca baraj pentru evitarea retrogradării!
- Preşedintele lui Fenerbahce nu acceptă demisia antrenorului, după ce fanii au aruncat cu o sticlă în el: „Eu sunt superiorul lui”
- Fabregas e uriaș! Reacția lui după victoria categorică la debutul în Champions League: „Doar 5 minute!”
- Moment ireal în Champions League! A aflat la interviuri că antrenorul și-a dat demisia: „Ce vrei să spui?!”
- Bayern Munchen scrie istorie în Champions League! Doar Real Madrid este peste bavarezi într-un top fabulos
































