O crimă şocantă a avut loc în faţa stadionului Da Luz, pe care evoluează Benfica Lisabona. Unul dintre liderii ultraşilor Benficăi, Sergio Caetano, a fost găsit împuşcat în cap. Un alt membru al facţiunii „Diabos Vermelhos” (Diavolii Roșii), conduse de Sergio Caetano, a fost dat dispărut.
Poliţia portugheză a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs uciderea lui Sergio Caetano.
Unul dintre liderii galeriei Benficăi, ucis în faţa stadionului Da Luz
Caetano a fost găsit mort în maşina sa, chiar în faţa stadionului Da Luz. La locul crimei a fost găsită şi arma cu care Caetano a fost ucis.
Caetano fusese dat dispărut de către familie în dimineaţa zilei de vineri. Vineri seară el a fost găsit mort. În dimineaţa zilei de vineri el şi-ar fi lăsat copilul la şcoală. Caetano ar fi putut fi victima unei reglări de conturi din lumea interlopă din Lisabona.
„Devotamentul său neclintit față de club va lăsa o amprentă de neșters în istoria susținerii lui Benfica”, a transmis clubul din Lisabona, într-un comunicat emis după tragedie.
Vineri seară Benfica a jucat în deplasare, în Cupa Portugaliei, cu Atletico CP, o echipă din liga a treia. Mourinho s-a enervat fiindcă Benfica s-a chinuit cu formaţia din liga a treia. „The Special One” a făcut 4 schimbări la pauză şi a transmis că ar fi vrut să facă 9 modificări faţă de echipa cu care a început partida. Totodată, Mourinho şi-a acuzat jucătorii de „trădare”.
- Ianis Stoica, dublă de senzație în Portugalia! Românul a întors rezultatul cu Braga
- Ianis Stoica a spart gheața în acest sezon! Gol în succesul spectaculos obținut de Estrela Amadora
- Tranzacția momentului în Portugalia! Echipa lui Ianis Stoica, preluată de trei fotbaliști uriași. Cât au costat acțiunile
- Jose Mourinho și-a luat rămas-bun de la Benfica: „Plec cu convingerea asta”. Real Madrid, următoarea destinație
- OFICIAL | Benfica a anunţat înlocuitorul lui Jose Mourinho: „Şi-a dat acordul pentru această numire”
































