Clubul de fotbal Arsenal Londra este interesat de Piero Hincapie, fundaşul ecuadorian al lui Bayer Leverkusen, informează BBC.
Echipa de recrutare a lui Arsenal l-a urmărit îndelung pe jucătorul în vârstă de 23 de ani, au declarat surse pentru BBC Sport.
Arsenal a pus ochii pe Piero Hincapie, care are o clauză de reziliere de 60 de milioane de euro
Hincapie are o clauză de reziliere de 60 de milioane de euro (52 de milioane de lire sterline) şi vrea să se despartă de formaţia germană înainte de finalul perioadei de transferuri, notează agerpres.ro.
De când a venit la Leverkusen în 2021, el a jucat în 166 de meciuri în toate competiţiile şi a făcut parte din lotul care a câştigat Bundesliga şi Cupa Germaniei în sezonul 2023-2024.
Arsenal a cheltuit peste 200 de milioane de lire sterline pe transferuri în această vară şi acum lucrează la vânzarea de jucători. Printre cei care ar putea pleca se numără Fabio Vieira, Reiss Nelson şi Oleksandr Zincenko.
De asemenea, fundaşul central Jakub Kiwior a stârnit interesul unor cluburi, printre care FC Porto.
Tottenham a fost, de asemenea, asociat cu un transfer al lui Hincapie, dar sursele au insistat că acesta nu este un jucător pe care Spurs să-l urmărească în prezent.
Lovitură pentru Arsenal! Bukayo Saka, indisponibil pentru o lună
Internaţionalul englez Bukayo Saka, atacantul echipei de fotbal Arsenal Londra, care a părăsit terenul accidentat în repriza secundă a meciului cu Leeds United (scor 5-0), disputat sâmbătă, în Premier League, va fi indisponibil aproximativ patru săptămâni, informează BBC.
Saka, în vârstă de 23 de ani, a suferit o leziune la ischiogambieri şi a fost înlocuit în minutul 53, după ce a marcat cel de-al doilea gol al “tunarilor”, pe Emirates Stadium din Londra.
În urma controlului medical s-a stabilit că accidentarea lui Saka necesită o perioadă de recuperare de o lună de zile.
Jucătorul lui Arsenal va rata astfel derby-ul cu Liverpool, programat duminică, precum şi meciurile cu Andorra şi Serbia din preliminariile Cupei Mondiale, care vor avea loc luna viitoare.
Căpitanul echipei londoneze, norvegianul Martin Odegaard, s-a accidentat la rândul său în meciul cu Leeds United şi este incert pentru duelul cu FC Liverpool de pe stadionul Anfield.
Odegaard a suferit o accidentare la umăr în cursul primei reprize, fiind înlocuit de antrenorul Mikel Arteta. El a părăsit apoi Emirates Stadium cu umărul imobilizat.
- Mari bătăi de cap pentru Iraola! Cel mai bun jucător al lui Liverpool în presezon nu poate juca următoarele 6 luni
- Momentul în care Mourinho l-a sunat în lacrimi pe Sir Alex Ferguson: „Nimeni nu știa asta! Cred că pot să spun acum”
- Bruno Guimaraes, prezentat oficial la Arsenal. Transfer istoric pentru campioana din Premier League
- Mutare bombă: pleacă de la Barcelona şi semnează cu Liverpool! Transferul anunţat de Fabrizio Romano
- Se anunță un nou transfer de peste 100 de milioane! Liverpool și PSG, negocieri avansate

































