Închide meniul

Pep Guardiola, tiradă în direct: ”Toată Anglia ține cu Liverpool! Toți vor ca ei să ia titlul, dar au un singur trofeu în 30 de ani!”

Dragoș Vasile Publicat: 9 mai 2022, 8:56

Comentarii
Pep Guardiola, tiradă în direct: ”Toată Anglia ține cu Liverpool! Toți vor ca ei să ia titlul, dar au un singur trofeu în 30 de ani!”

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, în timpul unui meci / Profimedia

Pep Guardiola a avut o tiradă în direct la adresa lui Liverpool. Manchester City a învins-o la scor pe Newcastle, 5-0, iar ”cetățenii” au revenit pe prima poziție în Premier League. La final, marele antrenor a fost un car de nervi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pep Guardiola este de părere că Manchester City luptă împotriva tuturor în Premier League. Antrenorul susține că întreaga țară vrea ca Liverpool să devină din nou campioană.

Pep Guardiola, tiradă în direct la adresa lui Liverpool

”Toată Anglia ține cu Liverpool în lupta la titlu. Media și toată lumea. Liverpool are o istorie incredibilă în competiții europene, dar nu în Premier League. Au câștigat un singur trofeu în 30 de ani.

Dar nu-mi pasă. Oamenii vor va Liverpool să câștige mai mult ca noi. Au mai mulți fani ca noi în jurul lumii. Sunt foarte mulțumit (n.r. după Manchester City – Newcastle 5-0). Am simțit că oamenii sunt supărați, dar nu dezamăgiți de noi.

Ce am făcut azi am făcut și în ultimii 5 ani. Trei zile, trei puncte, o altă competiție. Meciul de miercuri va fi o finală pentru noi. Dacă vom câștiga, avem șanse să câștigăm titluri consecutive. Sigur, orice se poate întâmpla în fotbal. Dacă s-a întâmplat în 56 de secunde în urmă cu trei zile, se poate întâmpla din nou”, a răbufnit Pep Guardiola, citat de dailymail.co.uk.

Reclamă
Reclamă

Manchester City este pe primul loc în Premier League, cu 86 de puncte, și e favorită la titlu. Rivala Liverpool ocupă poziția secundă, cu 83 de puncte.

Reacția lui Jurgen Klopp, după Liverpool – Tottenham 1-1

Reacția lui Jurgen Klopp a fost una încurajatoare pentru fanii “cormoranilor”, în ciuda rezultatului care le poate compromite șansele la titlul din Premier League. Managerul german și-a îmbărbătat jucătorii, despre care a spus că “se comportau ca la o înmormântare”.

Jurgen Klopp le-a transmis jucătorilor să își mute atenția către următorul meci, cu Aston Villa. Tehnicianul german rămâne concentrat pe lupta pentru titlu cu Manchester City.

Reclamă

„În primul rând le-am spus să nu se mai comporte ca la o înmormântare. În viață se pot întâmpla lucruri mult mai rele. Dacă am fi câștigat nu ne-ar fi crescut șansele unei victorii marți la Birmingham, cu Aston Villa.

Vom merge acolo, ne vom pregăti și vom încerca. Singurul mod în care lucrurile vor fi așa cum vrem este să câștigăm. Băieții sunt foarte dezamăgiți și este normal. Aș vrea să le pot spune că City va pierde puncte. Vom vedea ce se va întâmpla!

Problema mea nu este ce va face City cu Newcastle, ci meciul de marți cu Aston Villa. Avem un punct mai mult decât acum câteva ore. Am fost conduși cu 1-0 și am egalat. Nu este exact cum am vrut, dar trebuie să trecem repede peste acest moment.

Nu-mi place acest gen de fotbal, dar asta e problema mea. Au jucători de talie mondială și respect munca lor. Este foarte dificil să joci împotriva lor. Băieții sunt mai dezamăgiți decât mine pentru că eu am trăit mai multe în fotbal.”, a spus Jurgen Klopp, după Liverpool – Tottenham, citat de Daily Mail.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:41
Adrian Mititelu a dezvăluit ce echipe l-au mai dorit pe Vladislav Blănuță. Ce spune despre viitorul atacantului
18:36
Mihai Lixandru l-a contrazis pe Gigi Becali în privinţa derby-ului FCSB – Rapid!
18:30
Oltenii, convinși că vor produce marea surpriză în meciul cu AEK Atena: „Am jucat senzațional”
18:22
AEK Atena – Universitatea Craiova LIVE TEXT (22:00). Meci decisiv pentru calificare. Mesajul lui Mario Felgueiras
18:00
FotoFinala pentru bronz a naţionalei lui Cosmin Olăroiu a fost anulată din cauza ploii torențiale! Imagini incredibile din Qatar
17:45
„O mare parte din merit îi revine lui”. Titularul lui Inter a dezvăluit ce s-a schimbat la echipă după venirea lui Cristi Chivu
1 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 2 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 3 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 4 Reacţia categorică a lui Gigi Becali după ce Istvan Kovacs a fost delegat la FCSB – Rapid: “La revedere” 5 Claudiu Keșeru a plecat de la FC Bihor. De ce şi-a dat demisia 6 Valeriu Iftime anunţă primul plecat de la FCSB. Fotbalistul abia a semnat: “Vorbim din ianuarie”
Citește și