Liverpool a obținut sâmbătă a doua victorie consecutivă în Premier League. Campioana en-titre s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul celor de la Tottenham, într-un meci pe care gazdele l-au încheiat în 9 oameni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Intrat la pauză pentru a-l înlocui pe Bradley, Alexander Isak a înscris pentru gruparea pregătită de Arne Slot, dar s-a accidentat tare la distanță de patru minute și a fost scos de pe teren.

Alexander Isak, accidentare ușoară în Tottenham – Liverpool

Vara anului 2025 a venit la pachet cu investiții masive la Liverpool. Alexander Isak este cel mai scump jucător din istoria clubului, „cormoranii” achitând nu mai puțin de 145 de milioane de euro în schimbul său.

Rezervă în confruntarea cu Tottenham, atacantul suedez a fost introdus în repriza a doua de Arne Slot, dar acesta a rezistat doar 15 minute pe teren. După ce a deschis scorul, acesta s-a accidentat și nu a mai putut continua partida.

Glezna acestuia s-a umflat tare și presa din Anglia scrie că cel mai probabil este vorba despre o entorsă severă. În același timp, aceștia exclud o problemă mai grave, cu toate că acesta va fi supus mai multor investigații. Dacă se adeverește prima variantă, acesta ar lipsa între 3-4 săptămâni de pe gazon.