Josep Martinez, goalkeeper-ul pe care Cristi Chivu îl are sub comanda sa la Inter, urmează să fie investigat pentru omor din culpă, după ce a lovit mortal un om de 81 de ani în urma unui accident rutier. Portarul spaniol l-a izbit pe bătrânul aflat într-un scaun cu rotile motorizat, care ar fi efectuat o schimbare bruscă de direcție, potrivit indicațiilor inițale ale polițiștilor.
Martinez urmează să fie anchetat conform procedurii standard, iar ziariștii de la Gazzetta dello Sport au detaliat cele trei scenarii care există în momentul de față. Fotbalistul de pe Giuseppe Meazza poate să scape fără nicio pedeapasă, însă în cazul în care va fi găsit vinovat și se va concluziona că a încălcat regulile de circulație, riscă și șapte ani de închisoare în cel mai rău caz.
Cum arată cele 3 scenarii pentru Martinez
Presa italiană a analizat accidentul provocat în care a fost implicat Josep Martinez în orașul Fenegro, din provincia Como. Ulterior, au fost prezentate cele trei concluzii pe care le pot trage anchetatorii, în funcție de gradul de vinovăție al portarului:
- Dacă se descoperă că au fost încălcate regulile de circulație, Martinez riscă între 2 și 7 ani de închisoare, plus suspendarea permisului de conducere.
- Dacă se va concluziona că nu a fost încălcat codul rutier și că vina e una minoră, Martinez riscă între 6 luni și 5 ani de închisoare, plus o amendă.
- Scenariul cel mai liniștitor pentru Martinez: concluzionarea că victima a avut o manevră imprevizibilă, care nu conduce la nicio consecință penală pentru portar. În consecință, firma de asigurare ar trebui să se ocupe de despăgubirile civile.
Ofițerii din Lomazzo, o comună din apropierea locului în care s-a produs accidentul, au început investigația pentru a putea reconstrui filmul accidentului. După ce a aflat de accidentul produs de Martinez, Chivu a decis să anuleze conferința de presă de dinaintea meciului cu Fiorentina și nu l-a inclus în lot pe goalkeeper-ul spaniol.
- Cristi Chivu şi-a stabilit ţinta de pe piaţa transferurilor, după ce jucătorul pe care îl voia a ales Chelsea!
- “Here we go!”. Jucătorul dorit de Chivu la Inter şi de Chelsea a acceptat oferta
- Lovitură pentru Cristi Chivu! Fotbalistul dorit de Inter este ademenit de gigantul din Premier League
- Transferul de 50 de milioane € dorit de Chivu la Inter intră în linie dreaptă. Toate detaliile mutării
- Florinel Coman, interzis la FCSB? Fotbalistul, dorit de un club de tradiție din Serie A
































