Radu Drăgușin este gata pentru o nouă provocare în cariera sa. Fundașul român a revenit în Serie A, acolo unde a fost împrumutat la Fiorentina de Tottenham. Italienii au plătit 1,5 milioane de euro pentru acest împrumut, cu clauză de cumpărare în anumite condiții pentru alte 17,5 milioane de euro.
La câteva zile după ce a fost prezentat oficial, Radu Drăgușin a susținut și o conferință de presă și a dezvăluit că directorul sportiv Fabio Paratici l-a convins foarte repede să accepte oferta celor de la Fiorentina.
Radu Drăgușin, după ce a semnat cu Fiorentina: „Vreau să îmi demonstrez valoarea”
Drăgușin nu a uitat-o nici pe Tottenham, căreia i-a mulțumit pentru perioada petrecută la Londra și a dezvăluit și că au mai existat discuții în iarnă pentru a o părăsi pe Spurs. Acum, fundașul român e gata să își demonstreze valoarea la revenirea în Serie A:
„Negocierile din această vară au început cu un telefon de la directorul sportiv Fabio Paratici, pe care îl cunoșteam foarte bine. Faptul că el este aici a facilitat transferul, iar pentru mine a fost mai ușor să aleg această destinație, a influențat decizia mea finală de a veni la Fiorentina.
Vreau să răsplătesc pe teren încrederea pe care a avut-o în mine. Am ales Fiorentina pentru că are un proiect prin care dorește să dezvolte jucătorii și să realizeze lucruri importante. A fost o alegere foarte ușoară.
Toți băieții gândesc la fel: au multă foame de performanță și mult entuziasm. În primul rând vreau să le mulțumesc celor de la Tottenham, pentru că m-au ajutat să cresc atât ca om, cât și ca fotbalist. La Londra am descoperit o realitate diferită față de Italia. Acolo am câștigat un trofeu important, pe care îl voi păstra mereu în suflet.
În iarnă au existat și alte negocieri, este adevărat, iar agentul meu a vrut întotdeauna ce este mai bine pentru mine. Dar, în momentul în care am auzit de interesul Fiorentinei, am decis în doar câteva clipe că aceasta este alegerea potrivită pentru mine. Vreau să fiu un jucător de încredere și să-mi demonstrez valoarea”, a declarat Radu Drăgușin.
- Inter îi face toate poftele lui Chivu! I-au adus jucătorul mult dorit: „Abia aștept să-l văd pe teren!”
- Chivu, în criză de timp după ce transferul mult așteptat a picat! Inter are cinci alternative pe listă
- Cristi Chivu, anunţ surprinzător despre jucătorul dat ca şi plecat de la Inter: „E al nostru, îl vom vedea la lucru”
- Veste proastă pentru Cristi Chivu! A picat transferul jucătorului pe care îl dorea la Inter! Care e motivul
- Dan Șucu a adus un jucător de 15.000.000 de euro la Genoa! Fabrizio Romano a făcut anunțul: „Here we go!”
































