Simona Halep rămâne numărul 3 WTA, după ce Elina Svitolina a fost eliminată în sferturile de finală la Roma
Publicat: 15.05.2021, 15:55.
Dacă se impunea la Roma, Elina Svitolina o depăşea pe SImona Halep în clasament. IgaSwiatek s-a impus cu scorul de 6-2, 7-5.
În semifinale, poloneza de 19 ani va juca împotriva americancei Coco Gauff, 17 ani şi locul 35 mondial. Dacă Svitolina ar fi câştigat turneul de la Roma, ea ar fi întrecut-o pe jucătoarea din România. După eliminarea Svitolinei, Simona Halep rămâne numărul 3 WTA şi după turneul de la Roma.
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă. Halep este deţinătoarea trofeului la Roma şi fusese direct acceptată în această fază a competiţiei.
Simona Halep rămâne numărul 3 WTA: „Am o ruptură la nivelul gambei stângi”
Ea a anunţat, miercuri, pe Twitter, că primele investigaţii au arătat că a suferit o ruptură la nivelul gambei stângi. Ea a precizat că va efectua un RMN joi pentru a afla mai multe detalii.
„Investigaţiile au arătat că am o ruptură la nivelul gambei stângi. Voi efectua un RMN mâine pentru a înţelege mai bine despre ce accidentare este vorba, dar, pentru moment, nu suntem siguri de perioada de recuperare. Sunt foarte dezamăgită să închei în acest fel turneul de la Roma, dar voi face tot ce pot să mă recuperez şi să revin cât mai rapid posibil. Vă mulţumesc pentru susţinere şi vă voi ţine la curent cu recuperarea”, a spus Halep.
Simona Halep riscă să nu joace la Roland Garros
Participarea jucătoarei române la Roland Garros, turneu de grand slam care va începe la 30 mai, este sub semnul întrebării.
„Am o mică ruptură la gambă, am o ruptură destul de profundă şi va trebui să fac o recuperare destul de mare. După ce se retrage hematomul care s-a format acolo, trebuie să mai fac o investigaţie şi să îmi spună exact.
Mereu mă recuperez în ţară şi am încredere în mecdicii pe care îi am. E mai bine să fii acasă în momentele astea„, a declarat Simona Halep la revenirea în ţară.