McLaren s-a desprins. Deși este cel mai variat circuit, la Spa-Francorchamps se depășește greu. În general, acest lucru se poate face în virajul Les Combes, al cincilea, care vine după linia dreaptă lungă denumită Kemmel. Depășirea se pregătește încă de la ieșirea din succesiunea Raidilon – Eau Rouge, unde e necesară o lansare foarte bună. Acolo s-au jucat ambele curse din acest weekend, și cea de sprint, și cea clasică.
”Vulpea” Max a sprintat decisiv
Piastri a plecat sâmbătă în cursa de sprint din pole-position. Imediat în spatele său, Max Verstappen știa că are o singură șansă de a triumfa. Anume, să depășească rapid, apoi, în cele 15 tururi ale cursei, să se apere.
De aceea, așa cum a făcut-o în multe rânduri, olandezul a setat mașina pentru o apăsare redusă la sol, care să-i confere viteză mare pe liniile drepte și pe virajele largi. La Spa, primul și cel de-al treilea tronson sunt de așa natură. Cel de-al doilea e compus din viraje mai strânse ori mai largi, unde o mașină astfel setată pierde teren în fața alteia cu mai multă apăsare la sol, dar unde depășirile sunt greu de făcut. Așa s-a întâmplat. Max a trecut de Piastri în Les Combes. Au urmat, după declarația olandezului, ”cincisprezece tururi de calificare”, adică unele în care Max s-a străduit să nu-l lase pe australian să se apropie. Iar acesta, conștient de faptul că lupta lui se poartă cu colegul de echipă, care era imediat în urma sa, nu a forțat excesiv.
Ploaia a anulat strategiile alternative
Conform regulamentului, nu sunt permise ajustări ale setărilor sau ale componentelor aerodinamice între calificările pentru sprint și cursa de sprint. După sprint există însă o scurtă perioadă de timp înainte de intrarea în parc fermé, pentru calificările cursei clasice.
Învățând din greșelile de la Silverstone, cei de la Red Bull au mărit înclinarea aripii spate a mașinii lui Verstappen. În Marea Britanie, echipa a optat pentru o aripă spate cu forță de apăsare redusă, care a ajutat în calificări, unde campionul en titre a obținut pole position. În timpul cursei, însă, acest lucru i-a costat scump, deoarece a făcut ca RB21 să fie mai dificil de manevrat pe teren umed. Verstappen a avut probleme cu aderența, după repornirea mașinii de siguranță și a fost sub ritm în cea mai mare parte a cursei. De aceea, ploaia i-a anulat lui Verstappen orice posibilitate de strategie alternativă. În mod normal pista udă ar fi un atu pentru Max. Însă și gumele intermediare și cele ”full wet” se supraîncălzesc mai repede montate pe mașinile Red Bull decât pe cele McLaren.
„McLaren este chiar mai puternic pe teren umed decât pe teren uscat, deoarece supraîncălzirea este mai mare pe un pneu intermediar, așa că ei controlează foarte bine acest aspect”, a precizat Verstappen.
S-a inactivat clauza lui Max?
Chiar dacă Max nu a urcat pe podium în cursa clasică, un eveniment important tot a avut loc la Red Bull. The Race scrie că olandezul nu mai poate activa în 2025 clauza de reziliere a contractului care expiră în 2028. Aceasta ar stipula faptul că pilotul poate părăsi team-ul dacă după cursa următoare nu se află printre primii trei în clasamentul general. Or, grație punctelor obținute în Begia, Max are 28 de puncte în fața lui Russell, deci acest lucru a devenit imposibil.
Piastri a învățat din înfrângere
Piastri a plecat în cursa clasică de pe poziția secundă, în timp ce Norris a câștigat pole-ul. Iar Oscar a făcut exact ce făcuse și Verstappen la sprint. A stat în siajul lui Norris pe linia Kemmel și l-a depășit pe exterior în Les Sources. Apoi, totul s-a desfășurat în defavoarea lui Norris. Mai întâi, englezul a avut o problemă la baterie. Mecanicii l-au ținut apoi un pic mai mult la boxe. A încercat o strategie alternativă, cu pneuri hard în al doilea stint, în timp ce Piastri a avut medii. Însă propriile greșeli, trei la număr, au fost cele care l-au făcut să rămână prea departe în urma colegului de echipă.
