Asta e nebunie curată! Un fan a plătit 2 milioane de euro pentru un bilet la VIP la meciul dintre Mike Tyson şi Jack Paul
Publicat: 15.11.2024, 19:06.
E nebunie totală înainte de meciul de box aşteptat de întreaga planetă. Un fan a plătit o avere pentru un bilet în zona VIP.
Conform celor de la Sport Bible, un fan a plătit nu mai puţin de 2 milioane de euro pentru un bilet în zona VIP la meciul de box dintre Mike Tyson şi Jack Paul. Biletul pentru care s-a plătit o sumă uriaşă oferă mai multe beneficii.
Astfel, fanul respectiv a avut acces la toate evenimentele din săptămână: conferinţe, cântar oficial şi celelalte activităţi. Acesta poate veni însoţit de încă 5 persoane care vor face turul arenei. Aceste persoane vor avea acces şi la vestiare şi cor primi şi o pereche de mănuşă cu autograful lui Mike Tyson.
Un fan a cumpărat cu 2 milioane de euro un bilet la meciul Mike Tyson şi Jack Paul
De asemenea, două din cele 6 persoane vor vedea meciul de box dintr-o zonă cu cea mai bună vizibilitate, care va fi undeva deasupra mulţimii. De asemenea, restul de 4 persoane vor vedea partida din primul rând. De asemenea, cel care a cumpărat biletul va avea parte şi de un sejur de două nopţi la un hotel de lux. În principiu, biletele la meciul dintre Mike Tyson şi Jack Paul au costat între 6o şi 20.000 de dolari.
Fostul campion mondial la categoria grea, Tyson, 58 de ani, îl va înfrunta vineri pe Paul, 27 de ani, un youtuber devenit pugilist, pe AT&T Stadium din Dallas. Tyson nu a mai luptat ca profesionist de 19 ani şi a părut dezinteresat în timp ce Paul a dominat conferinţa de presă, scrie news.ro.
Paul a încercat să îl provoace pe Tyson întrebându-l despre comentariile făcute într-un documentar în care fostul campion se descria drept „ucigaş înnăscut”. Aproximativ 70.000 de fani sunt aşteptaţi vineri la luptă.
Au fost huiduieli pentru Paul din Ohio, care a purtat un dop de ureche cu vârfuri de diamant şi a făcut referire la meciul pentru titlu în care Tyson a muşcat o bucată din urechea lui Evander Holyfield în 1997.
Când Paul a numit comentariile adversarului său „drăguţe”, Tyson fie nu l-a ascultat, fie a ales să îl ignore. Una dintre cele mai controversate şi volatile figuri din istoria sportului, după ce a fost campion incontestabil şi a făcut trei ani de închisoare pentru viol, Tyson s-a animat când un reporter l-a întrebat despre posibila înfrângere în faţa lui Paul.
„Nu am de gând să pierd, aţi auzit ce am spus?”, a strigat el.