Închide meniul
Video

“Poseidon de Snagov!” Robert Glință a intrat în pielea lui Superman! Înotătorul a ieșit la joacă și a “zburat” prin apă

Alexandru Ivan Publicat: 23 august 2021, 20:50

Comentarii

as.ro

Ca Superman. Așa s-a simțit Glință, atunci când s-a ridicat cu flyboard-ul pe lacul Snagov.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Poseidon de Snagov, eventual, e maxim ce pot accepta să fiu numit. Cum a fost? Tare! Chiar a fost mai tare decât mi-am putut imagina. Mișto senzație, n-am mai avut parte de așa ceva. Nu mă așteptam să ajung așa sus deasupra apei”, a spus Robert Glință.

Robert Glință, superman pe lacul Snagov

Apa este marea lui dragoste a înotătorului, finalist la Tokyo.

“Cred că mi se usucă solzii dacă stau departe de apă. Îmi place să schiez, îmi place să merg prin zăpadă, așa ca îmi place apa în toate formele ei de agregare”, a mai spus Glință.

Cu ajutorul unui flyboard, campionul european Glință e sigur că ar pune mâna și pe aurul olimpic.

Reclamă
Reclamă

“Mi-ar prinde bine un astfel de propulsor și în competiție. Poate așa reușim să-i batem și noi, să aducem medaliile pe care vrem să le câștigăm”, a afirmat înotătorul.

La Tokyo, Glință a terminat pe 8. La Paris vrea pe podium.

“Îmi doresc să reușesc o figură și mai frumoasă”, a încheiat Glință

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va mai lua Real Madrid vreun trofeu în acest sezon după despărţirea de Xabi Alonso?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:48
Înlocuitorul lui Ruben Amorim a semnat cu Manchester United! Legenda „diavolilor” revine pe Old Trafford
17:28
Istvan Kovacs a dezvăluit cât s-a pregătit pentru finala UEFA Champions League: „A fost o zi specială”
17:25
Planul lui Dinamo pentru transferul lui Vladislav Blănuţă! Oferta “ciudată” pentru fostul atacant de la FCU Craiova
17:16
VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 13 ianuarie
17:03
Clauza care împiedică revenirea lui Radu Drăgușin în Italia! Cum decurg negocierile cu Tottenham
16:49
Lotul României de la Campionatul European de handbal masculin! Jucătorii convocaţi de George Buricea
1 “Cine știe cât va mai visa Chivu”. Presa din Italia s-a pronunțat după Inter – Napoli 2-2. Nota primită de român 2 Fostul preşedinte al lui Adrian Mutu, asasinat la înmormântarea mamei sale: “Era un om extraordinar” 3 Xabi Alonso a fost dat afară de la Real Madrid! Clubul a anunţat cine este noul antrenor 4 Ce jucători mai vin la Universitatea Craiova? Filipe Coelho, anunţ despre transferuri: „Sunt foarte buni” 5 Adrian Şut l-a sunat pe Gigi Becali după ce s-a transferat. Ce a urmat: “Mi-a zis…” 6 Gigi Becali anunţă că azi se poate face super-transferul iernii la FCSB: “E fotbalist de fotbalist”
Citește și