Închide meniul

Dănuţ Lupu, prima reacţie după eliberarea din închisoare! Cum a reacţionat când a primit vestea

Viviana Moraru Publicat: 3 aprilie 2024, 18:46

Comentarii
Dănuţ Lupu, prima reacţie după eliberarea din închisoare! Cum a reacţionat când a primit vestea

Dănuţ Lupu / Hepta

Dănuţ Lupu a oferit prima reacţie, după eliberarea din închisoare. Fostul internaţional s-a declarat extrem de bucuros la aflarea veştii, mărturisind că abia aşteaptă să ajungă acasă, pentru a-şi vedea familia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dănuţ Lupu va ieşi din închisoare astăzi, în jurul ore 19:30. Acesta se află după gratii de şase luni, după ce a fost prins conducând fără permis.

Dănuţ Lupu, prima reacţie după eliberarea din închisoare

Dănuţ Lupu a primit iniţial o pedeapsă de şapte luni şi zece zile de închisoare cu executare, în luna octombrie a anului trecut. Acesta va putea ieşi din închisoare după şase luni, după ce instanţa a acceptat cererea sa de eliberare condiţionată.

Lupu s-a declarat ca fiind “cel mai fericit om”, după ce a aflat că va fi eliberat din penitenciarul Rahova: “Sunt cel mai fericit om, de-abia aștept să ajung acasă, să-mi îmbrățișez familia”, a reacţionat Dănuţ Lupu, conform fanatik.ro, la aflarea veştii că va fi eliberat.

Dănuţ Lupu a făcut cerere pentru eliberare condiţionată în luna martie, şi deşi judecătorii au acceptat-o, Parchetul a făcut recurs. Instanţa a respins contestaţia Parchetului astăzi, astfel că fostul internaţional va ieşi din închisoare.

Reclamă
Reclamă

În dosarul privind pe intimatul Lupu Dănuț, s-a respins contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București împotriva sentinței penale a Judecătoriei Sectorului 5 București”, s-a notat în motivarea instanţei.

Fostul internaţional a rămas fără permisul de conducere în aşprilie 2001, după ce a fost prins conducând beat. De atunci, a avut mai multe încercări de a-şi redobândi permisul, însă fără succes.

Ioan Andone l-a vizitat pe Dănuț Lupu în închisoare și nu s-a ferit de cuvinte

Ioan Andone l-a vizitat pe Dănuț Lupu în închisoare și nu s-a ferit de cuvinte. Legenda clubului din Ștefan cel Mare a dezvăluit ce a discutat cu fostul internațional.

Reclamă

Andone a dezvăluit faptul că a discutat cu Dănuț Lupu și că i-a transmis acestuia că nu mai poate face astfel de lucruri, având în vedere că a ajuns la o vârstă și că are familie.

Totodată, legenda clubului din Ștefan cel Mare a spus că Lupu a făcut greșeli copilărești și că nu se mai poate comporta ca la vârsta de 17 ani.

„Sper că a învățat ceva. Eu am fost și la el, unde a fost acolo, că nici nu-mi vine să pronunț numele. I-am zis: ‘Băi, Dane, sper că ai învățat ceva. Ai părut alb, ai familie, nu poți să mai faci prostii din astea de copil, ca atunci când ai 17-18 ani’. Mă bucur foarte mult și sper să-i vină mințile în cap, să-și vadă de treabă.

Eu sper că va reuși. E prietenul meu, colegul meu, n-ai voie să faci greșelile astea. Nu e ca atunci când ai 17 ani, i-ai furat tatălui mașina și ai plecat cu ea în oraș”, a spus Ioan Andone, la digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
16:53
Conducerea Rapidului s-a decis! Asalt pentru fotbalistul de la Oțelul. Gălățenii solicită o sumă uriașă
16:50
Surpriză în Dinamo – Metaloglobus! Va fi titular după 676 de zile
16:37
Dinamo – Metaloglobus LIVE TEXT (17:45). “Câinii” pot ajunge la un punct de liderul Rapid. Echipele de start
16:32
Florin Tănase, verdict în privința calificării FCSB-ului în play-off: „Ar fi penibil”
16:17
Joacă Daniel Bîrligea cu Rapid? Anunțul făcut de Mihai Stoica: „Staff-ul medical se luptă”
15:53
Nicolae Stanciu îl vrea campion pe “domnul Chivu”, dar abia după ce pierde cu Genoa
1 Dinamo, transfer de titlu în Liga 1! Vârful de două milioane de euro dorit de „câini” 2 Clubul uriaş care îl transferă pe Louis Munteanu de la CFR Cluj. Suma uriaşă anunţată! “Se poate face” 3 Gigi Becali îl vrea la FCSB, dar Giovanni Becali îl propune la Dinamo: “Ar fi perfect” 4 Daniel Pancu a cerut primul transfer al iernii la CFR Cluj! Este brazilian și a impresionat în Liga 1 5 Rapid – Oțelul 0-2. Gălățenii îngenunchează liderul Ligii 1 și dinamitează lupta pentru play-off 6 Florin Gardoș, revenire de senzație în fotbalul românesc! Fostul jucător de la FCSB a semnat
Citește și