Max Verstappen, concluzii după primele antrenamente din Marele Premiu al Canadei! Cu ce probleme s-a confruntat
De Viviana Moraru
Publicat: 8.06.2024, 9:40
Max Verstappen a tras concluziile, după primele antrenamente din Marele Premiu al Canadei. Campionul mondial en-titre a dezvăluit cu ce probleme s-a confruntat în a doua sesiune, probleme care l-au împiedicat să iasă atât cât îşi dorea pe circuit.
Marele Premiu al Canadei este live în AntenaPLAY. Calificările vor fi astăzi, de la 23:00, pe Antena 3 CNN, iar marea cursă va fi duminică, de la 20:45, pe AntenaStars.
Max Verstappen, concluzii după primele antrenamente din Marele Premiu al Canadei
Max Verstappen nu a fost mulţumit, după prima zi din Canada. Pilotul olandez a completat doar paztru tururi în a doua sesiune de antrenamente, din cauza unor probleme la sistemul de energie al monopostului său.
Verstappen s-a plâns de faptul că nu a putut petrece mai mult timp pe circuit, însă s-a declarat convins că probleme de la maşina lui vor fi rezolvate la timp pentru sesiunea de calificări.
„Din păcate, în FP2 nu au fost prea multe tururi. Au suspectat o problemă electrică şi mi-au spus să rămân la boxe, acum investighează. Sunt sigur însă că ne vom da seama ce este.
Nu este situaţia ideală pentru mine. Mi-ar fi plăcut să am mai multe tururi. Alţii au avut mai multe tururi pe pistă uscate, multe şi pe pistă udă. Cu siguranţă acesta nu este modul în care aş fi vrut să decurgă FP2, dar este important să ne dăm seama ce s-a întâmplat cu adevărat şi ce implicaţii va avea această problemă în restul week-end-ului”, a declarat Max Verstappen, conform formula1.com.
Lewis Hamilton, mesaj categoric pentru rivali înainte de Marele Premiu al Canadei
Lewis Hamilton a transmis un mesaj categoric pentru rivali, înainte de Marele Premiu al Canadei. Pilotul de la Mercedes are mare încredere că echipa sa se poate apropia de Red Bull şi poate obţine primul podium al sezonului.
Monopostul Mercedes va primi îmbunătăţiri, pentru Marele Premiu al Canadei. O nouă aripă faţă a fost deja testată de George Russell, la Monaco, iar la Montreal va veni rândul şi al lui Lewis Hamilton să primească un upgrade la monopostul său.
„Maşina se îmbunătăţeşte în continuare. Cred că toată lumea face un pas înainte, pentru a se apropia de cei de la Red Bull, şi cred că este un lucru pozitiv.
Sunt incredibil de mândru de toată lumea, pentru cum mnuncesc, toţi fiind foarte concentraţi, moralul fiind unul foarte bun în echipă. Sper să ne apropiem de băieţi (n.r. de Red Bull) şi să începem să concurăm pentru primele locuri.
(N.r. Despre podium) Nu cred că este atât de departe. Ambele maşini au primit îmbunătăţiri pentru acest week-end şi abia aştept să văd cum se vor simţi pe circuit”, a declarat Lewis Hamilton, conform formula1.com.