Jovo Lukic nu a fost inclus de selecționerul Sergej Barbarez în primul 11 al Bosniei și Herțegovina în meciul etapa a 2-a de la Campionatul Mondial.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Decizia antrenorului de a-l scoate pe atacantul Universității Cluj din echipa de start pentru partida cu Elveția vine după ce golgheterul Ligii 1 a marcat în runda inagurală contra Canadei.

Lukic, „uitat” de Sergej Barbarez

Bosnia o înfruntă joi seara pe Elveția în etapa a doua de la Campionatul Mondial, iar fanii din România ai fotbalului se așteptau probabil să îl vadă pe teren și pe Jovo Lukic. Atacantul celor de la „U” Cluj ieșise în evidență în precedenta partidă, cea contra Canadei, după ce a deschis scorul, partida fiind încheiată cu scorul de 1-1.

Acum, selecționerul Sergej Barbarez a decis ca perechea de atacanți să fie formată din Ermedin Demirovic, care a fost titular și în prima partidă, și din Edin Dzeko, legendarul atacant al balcanicilor care va bifa o bornă impresionantă.

Astfel, antrenorul de 54 de ani a mizat mai degrabă pe experiența unui vârf trecut prin campionate tari decât pe moralul lui Lukic, care reușise să marcheze în prima etapă.

Echipele de start de la Elveția – Elveția

Elveția: Kobel – Widmer, Elvedi, Akanji, Rodriguez – Aebischer, Xhaka, Freuler – Rieder, Embolo, Ndoye

Rezerve: Amdouni, Amenda, Comert, Fassnacht, Itten, Jaquez, Jashari, Keller, Manzambi, Mvogo, Okafor, Sow, Vargas, Zakaria

Bosnia: Vasilj – Dedic, Muharemovic, Katic, Kolasinac – Memic, Tahirovic, Sunjic, Alajbegovic – Demirovic, Dzeko

Rezerve: Bajraktarevic, Basic, Bazdar, Burnic, Gigovic, Hadziahmetovic, Hadzikadunic, Jurkas, Lukic, Mahmic, Malic, Mujakic, Radeljic, Tabakovic, Zlomislic