Lionel Scaloni a făcut anunţul despre Leo Messi înainte de Argentina – Algeria

Mihai Alecu Publicat: 16 iunie 2026, 18:20

Comentarii
Lionel Scaloni a făcut anunţul despre Leo Messi înainte de Argentina – Algeria

Ce spune Scaloni despre Messi înainte de startul Cupei Mondiale. Foto: Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, consideră că experienţa echipei la ultima Cupă Mondială a dovedit că primul meci „nu este fundamental”, a declarat tehnicianul înaintea primului meci al campioanei din Grupa J, împotriva Algeriei, scrie DPA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Campionii mondiali au fost învinşi de Arabia Saudită în primul lor meci din Qatar, în urmă cu patru ani, înainte de a ridica trofeul pentru a treia oară, patru săptămâni mai târziu.

Mesajul lui Scaloni înainte de Argentina – Algeria

Echipa lui Scaloni se numără printre favorite la CM 2026 şi ar putea deveni prima ţară de la Brazilia, în 1962, care câştigă două titluri mondiale masculine consecutive. „Suntem calmi, pentru că este doar un meci de fotbal”, a spus el despre starea de spirit a echipei sale.

„Avem experienţa ultimei Cupe Mondiale. Primul meci nu este fundamental. Este important, dar nu se termină odată cu primul meci. Suntem buni, suntem calmi. Întâlnim o echipă bună, cu jucători buni. Dar suntem calmi, venim într-un moment bun”, a adăugat Scaloni.

Lionel Messi, în vârstă de 38 de ani, este apt să joace de la început la Kansas City, în timp ce echipa încearcă să treacă mai uşor de grupă decât a făcut-o în 2022.

Reclamă
Reclamă

Ce spune Lionel Scaloni despre Leo Messi înainte de startul Cupei Mondiale pentru Argentina

Messi a marcat de şapte ori la Mondialul din Qatar, inclusiv de două ori în finala de la Lusail împotriva Franţei, scor 3-3, înainte ca echipa albiceleste să triumfe la loviturile de departajare.

„Toată lumea vrea să-l vadă pe Messi pe teren, jucând. Îi încântă pe toţi, nu doar pe argentinieni. Din partea mea, va fi mereu aşa. Nu văd nimic negativ în asta. A cunoscut situaţii diferite şi a fost mereu prezent. A fost mereu monumental pentru noi, iar acum va fi şi mai mult”, a spus Scaloni, conform agerpres.

Înfrângerea în faţa Arabiei Saudite a fost unul dintre rezultatele surpriză ale ultimului Mondial, înainte ca Argentina să treacă de grupă în urma victoriilor împotriva Poloniei şi Mexicului.

Reclamă

Care este situaţia jucători accidentaţi din lotul Argentinei

Anul acesta, Argentina pare să aibă o misiune mai uşoară, fiind într-o grupă din care mai fac parte Austria şi debutanta Iordania.

„Nu există jucători accidentaţi”, a spus Scaloni. „Vom monitoriza doar cazul lui Nico Tagliafico, dacă se va alătura echipei la antrenamente, dar, în principiu, toţi jucătorii sunt disponibili”, a explicat Scaloni.

„N-am avut niciodată probleme cu alcătuirea echipei. Problema pe care am avut-o a fost să las pe dinafară jucători grozavi. Jucăm în unsprezece şi încercăm să găsim un echilibru, astfel încât cineva este lăsat pe dinafară, dar suntem buni”, a subliniat selecţionerul Albiceleste.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
13:56

Valeriu Iftime a fost audiat la DNA Iași într-un dosar de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă

13:46

Ciprian Marica a spus adevărul despre negocierile dintre Ianis Zicu şi FCSB: „Mi-a zis că da”

13:13

Finala Europa League 2028, pe Arena Naţională! Lovitura financiară uriaşă pe care o va da capitala României

13:09

UEFA a făcut anunțul: Camp Nou câștigă lupta cu Wembley! Unde se vor desfășura finalele europene în 2028 și 2029

12:49

Inter Miami se pregătește pentru viața după Messi! Lovitură majoră: au adus un om care a trecut pe la Real Madrid și Atletico

12:45

Reacţia lui Răzvan Burleanu după ce Arena Naţională va găzdui finala Europa League 2028: „O oportunitate unică”

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 3 Gigi Becali a distrus un jucător după egalul cu Petrolul: „Joacă la alibi! Nu poți așa!” Ce spune despre noile achiziții 4 Chivu n-a mai rezistat după nebunia cu 8 goluri în fața lui Udinese: „Dacă nu o spun, înseamnă că nu sunt antrenor!” 5 Gata cu egalurile: penalty-uri după 90 de minute, echipa câștigătoare primește un punct în plus! Unde se va aplica noua regulă 6 Reacția demențială a lui Gasperini când a aflat că Udinese are 2-0 cu Inter! A spus doar trei cuvinte
Citește și