Cine va arbitra România U21 – Elveția U21, meci decisiv pentru calificarea la EURO 2025! Brigada delegată de UEFA
De Alex Ioniță
Publicat: 14.10.2024, 18:28
Iată cine va arbitra România U21 – Elveția U21, meci decisiv pentru calificarea la EURO 2025! Anunțul este unul important pentru selecționata lui Daniel Pancu.
Partida naţionalei de tineret a României împotriva Elveţiei, de marţi, de pe stadionul Giuleşti, va fi arbitrată de o brigadă din Ţările de Jos, cu Marc Nagtegaal la centru.
Cine va arbitra România U21 – Elveția U21, meci decisiv pentru calificarea la EURO 2025!
La cele două tuşe se vor afla Rens Bluemink şi Dyon Fikkert, iar al patrulea oficial va fi Alex Bos, notează news.ro.
Centralul partidei de mâine a condus ultima dată, la începutul lunii octombrie, duelul din UEFA Youth League dintre Liverpool şi Bologna, scor 2-1. De asemenea, el a fost cel de-al patrulea oficial la meciul din acest an din Austria dintre LASK Linz şi FCSB, scor 1-1.
Meciul de marţi de pe stadionul Giuleşti este decisiv pentru calificarea tricolorilor la EURO-2025. Selecționata U21 are nevoie de o victorie pentru a fi sigură de prezența la turneul final. În caz contrar, selecționata lui Pancu va depinde de rezultatul pe care îl va înregistra Finlanda U21, în meciul cu Muntenegru U21. Ar fi cea de-a 4-a calificare consecutivă pentru „tricolorii mici”.
Cum poate ajunge România U21 direct la Campionatul European 2025
România U21 poate ajunge direct la Campionatul European 2025 şi scenariile sunt mai multe după egalul dintre Elveţia şi Finlanda, în meciul din Grupa E a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2025.
Rezultatul este unul favorabil României şi egalul a fost scos in extremis de elveţieni, prin Luca Jaquez (90+3), după ce nordicii au deschis scorul prin Casper Terho (72).
România, care a surclasat echipa Muntenegrului cu 6-2, tot vineri, la Niksic, păstrează astfel şanse de a se califica direct la turneul final din Slovacia.
România ocupă primul loc, cu 19 puncte, urmată de Elveţia, 18 puncte, Finlanda, 17 puncte, Albania, 13 puncte, Muntenegru, 7 puncte, Armenia, 2 puncte.
Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 15 octombrie, România – Elveţia, Finlanda – Muntenegru şi Albania – Armenia.
În cazul unei victorii, echipa antrenată de Daniel Pancu se va califica direct la turneul final. În cazul unui egal cu Elveţia, tricolorii vor câştiga grupa dacă Finlanda nu învinge Muntenegru şi vor încheia pe locul secund dacă nordicii obţin victoria. Dacă România pierde cu Elveţia, atunci va termina pe locul secund dacă Finlanda nu câştigă şi va fi eliminată dacă Finlanda se impune în duelul cu Muntenegru.
Se califică direct la turneul final câştigătoarele celor 9 grupe şi cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe locul şase). Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un baraj, în dublă manşă, între celelalte 6 echipe de pe locurile secunde. Slovacia, ţara gazdă, este calificată direct.