FCSB va avea un lot format doar din 14 jucători la meciul cu Feyenoord din Europa League, ceea ce este echivalent cu un număr de doar trei rezerve pe care le va avea la dispoziție Elias Charalambous. Situația disperată de la campioana României nu a fost trecută cu vederea de jurnaliștii olandezi, care au analizat și ei anunțul făcut de Mihai Stoica.
FCSB se pregătește pentru confruntarea cu Feyenoord din Europa League care reprezintă un meci de totul sau nimic pentru roș-albaștri. Campioana României are nevoie de victorie pentru a rămâne în cărți pentru calificarea în fazele eliminatorii ale competiției, iar același lucru este valabil și pentru batavi, care au același număr de puncte ca cel al românilor.
Situația de la FCSB, în atenția olandezilor
În seara premergătoare meciului, Mihai Stoica a anunțat că FCSB se confruntă cu probleme de lot incredibile, mulți jucători fiind indisponibili înainte de duelul de pe Arena Națională. Lotul roș-albaștrilor va fi format dintr-un total de 14 jucători, aspect care a intrat inclusiv în atenția jurnaliștilor din Olanda.
„Probleme uriașe la adversara celor de la Feyenoord, FCSB, care are doar trei rezerve. FCSB se confruntă cu probleme uriașe de personal în perioada premergătoare meciului din Europa League împotriva lui Feyenoord.
Elias Charalambous, managerul clubului de top din România, va avea la dispoziție doar paisprezece jucători împotriva echipei de la Rotterdam„, au scris cei de la voetbalprimeur.nl.
Lista jucătorilor indisponibi de la FCSB arată în felul următor:
- Daniel Bîrligea (accidentat)
- Denis Alibec (accidentat)
- David Miculescu (accidentat)
- Vlad Chiricheș (accidentat)
- Dennis Politic (accidentat)
- Mihai Popescu (accidentat)
- Joyskim Dawa (accidentat)
- David Kiki (plecat la Cupa Africii)
- Darius Olaru (suspendat)
- Alexandru Stoian (neinclus pe lista UEFA)
- Ionuț Cercel (neinclus pe lista UEFA)
- Incidente reprobabile în preliminariile Europa League! Meci întrerupt 15 minute din cauza ultrașilor agresivi
- Cristiano Bergodi a avut un mesaj clar pentru jucătorii lui U Cluj după eşecul cu Dinamo Kiev
- „Parcă sunt blestemat” Dan Nistor, la pământ după ce U Cluj a pierdut iar la 11 metri: „Trebuie să mergem la biserică”
- Alexandru Chipciu, desființat de un suporter după penalty-ul ratat cu Dinamo Kiev: „Fă-te antrenor”
- U Cluj – Dinamo Kiev 0-0 (2-4 d. l. d.). Ardelenii, loviți de blestemul penalty-urilor. Eliminare din Europa League
































