Carlo Ancelotti a reacţionat după declaraţiile lui Neymar! De ce nu l-a convocat la naţionala Braziliei

Publicat: 4 septembrie 2025, 11:45

Comentarii
Carlo Ancelotti a reacţionat după declaraţiile lui Neymar! De ce nu l-a convocat la naţionala Braziliei

Carlo Ancelotti, în timpul meciului Brazilia - Paraguay 1-0 - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Neconvocat pentru următoarele meciuri de calificare la Cupa Mondială din 2026, Neymar a menţionat acum câteva zile „motive tehnice” care au dus la decizia lui Carlo Ancelotti de a renunţa la el. Dar selecţionerul Braziliei i-a răspuns într-o conferinţă de presă, punând la îndoială forma sa fizică şi încercând totuşi să rămână diplomat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cred că am fost exclus (din selecţie) din motive tehnice, nu cred că are legătură cu condiţia mea fizică”, a mărturisit Neymar în urmâ  cu câteva zile, precizând că respectă decizia selecţionerului. Şi a adăugat: „Aveam un edem la aductor. Era incomod, dar nimic grav. Împotriva echipei Bahia (duminica trecută), nu aveam de gând să joc (suspendare). Aşadar, au preferat să mă menajeze la antrenamente, pentru ca eu să mă pot recupera”.

Ancelotti, mesaj clar pentru Neymar: “Trebuie să fie într-o formă fizică bună”

Cu toate acestea, nu a fost suficient pentru a oferi toate garanţiile fostului antrenor al echipei Real Madrid.

Neymar, la fel ca ceilalţi, trebuie să fie într-o formă fizică bună pentru a ajuta echipa naţională să dea tot ce are mai bun la Cupa Mondială”, a afirmat selecţionerul Ancelotti.

Comentariile lui Neymar sunt normale. Cred că este adevărul. Este o decizie tehnică bazată pe numeroşi factori: ceea ce face jucătorul, ceea ce a făcut în trecut, dar şi problemele cu care s-a confruntat. Când vorbesc despre criterii fizice, este ceva pe care întreg staff-ul tehnic îl consideră foarte important. Am spus deja că nimeni nu poate pune la îndoială calităţile tehnice ale lui Neymar. Ceea ce evaluăm zi de zi, meci după meci, este condiţia lui fizică, şi nu doar a lui, ci a tuturor jucătorilor prezenţi aici şi a tuturor celor pe care îi urmărim. Adevărul este că această echipă a Braziliei este foarte competitivă, cu adevărat foarte competitivă, chiar prea competitivă. Estimăm că echipa naţională a Braziliei are aproximativ 70 de jucători care ar putea participa la Cupa Mondială”, a spus Ancelotti într-o conferinţă de presă.

Reclamă
Reclamă

Brazilia e deja calificată la World Cup 2026

Deja calificată pentru Cupa Mondială din 2026, Brazilia va înfrunta Chile în ultimele două etape ale preliminariilor sud-americane, pe 4 septembrie, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, înainte de a se deplasa cinci zile mai târziu în Bolivia, la 4.150 de metri altitudine. Ultima dată când Neymar a purtat tricoul verde şi galben a fost în octombrie 2023, când s-a accidentat grav la genunchi într-un meci împotriva Uruguayului, la Montevideo.

Neymar fusese convocat de predecesorul lui Ancelotti, Dorival Junior, pentru meciurile din luna martie (victorie cu 2-1 împotriva Columbiei şi înfrângere cu 4-1 împotriva Argentinei), dar a fost nevoit să renunţe din cauza unei accidentări la coapsă. În iunie, el şi-a prelungit până la sfârşitul anului contractul cu Santos, clubul la care a debutat şi la care s-a întors la sfârşitul lunii ianuarie.

Victimă a accidentărilor în primele luni, Neymar a disputat opt din ultimele nouă meciuri ale lui Santos, lipsind doar la cel de weekendul trecut împotriva lui Bahia din cauza suspendării.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Reușește Cristi Chivu să facă dubla campionat - Cupa Italiei cu Inter?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:53

Plecare de ultimă oră de la CFR Cluj! Anunțul venit din Gruia: „Mult succes în continuare”

17:47

Gianni Infantino, după acuzaţiile privind preţurile biletelor la Cupa Mondială 2026: “Trebuie să luăm în considerare piaţa”

17:45

VideoRoad to America: Poveştile celor trei naţionale gazdă de la Mondialul din 2026

17:20

Clubul din Liga 1 își vinde golgheterul: „Are oferte bune, cred că pleacă”

17:07

Giovanni Becali îi caută lui Kopic o echipă unde să ia un salariu uriaş: “Mai bun ca Benitez”! Reacţia croatului

17:02

Sancțiune uriașă pentru Dinamo! Ce pedeapsă au primit „câinii” pentru derapajele rasiste de la meciul cu Rapid

1 Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan 2 Transferul oficial anunțat cu câteva ore înainte de Arsenal – Atletico! Clauză: 70 de milioane de euro 3 UPDATECum a votat Gigi Becali la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Apariție rară în Parlamentul României 4 Șoc la CFR Cluj! Plecare din conducerea clubului: “Demisia am depus-o de ieri. Nu vreau să mă asociez cu ei” 5 Gigi Becali s-a răzgândit! Jucătorul rămâne la FCSB, după ce a fost dat ca și plecat: “Nu se pune problema” 6 Gigi Becali, victorie în procesul cu Steaua şi Florin Talpan. Suma uriaşă pe care nu o va mai plăti: “S-a terminat”
Citește și