Fabio Cannavaro a semnat şi merge la Campionatul Mondial. Echipa surpriză pe care o va antrena

Radu Constantin Publicat: 6 octombrie 2025, 16:53

Comentarii
Fabio Cannavaro a semnat şi merge la Campionatul Mondial. Echipa surpriză pe care o va antrena

Fabio Cannavaro, în timpul unei conferințe de presă / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Destinaţie surpriză pentru Fabio Cannavaro. Naționala Uzbekistanului s-a calificat pentru prima dată în istorie la Campionatul Mondial, iar la turneul final din SUA, Mexic și Canada va merge pe bancă cu Fabio Cannavaro selecționer.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal a Italiei, Fabio Cannavaro, campion mondial în 2006 şi fost selecţioner al Chinei, a fost numit luni, în mod oficial, pe banca tehnică a primei reprezentative a Uzbekistanului, notează Agerpres.

Fabio Cannavaro a fost demis de Dinamo Zagreb după trei luni

Cannavaro, născut la Napoli, în vârstă de 52 de ani, fost fundaş central la Napoli, Parma, Inter Milano, Juventus Torino şi Real Madrid, a fost considerat unul dintre cei mai buni fundaşi din istoria fotbalului.

Cannavaro s-a retras în 2011 şi a început cariera de antrenor în 2013. El nu a mai antrenat din aprilie, când a fost demis de conducerea clubului croat Dinamo Zagreb, la doar trei luni de la sosirea sa. El a mai antrenat Guangzhou Evergrande (2014-2015), Al Nassr (2015-2016), Tianjin Quanjian (2016-2017), Guangzhou Evergrande (2017-2019), naţionala Chinei (2019), Benevento (2022-2023) şi Udinese (2024).

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:21

„Eram la club când Gigi Becali a devenit antrenor” Momentul în care patronul a preluat total controlul la FCSB!

12:19

„Când a aterizat la Madrid, a refuzat să coboare din avion!” Povestea incredibilă a lui Pedri

11:58

Momentul care nu s-a văzut la TV! Un star de la Real Madrid, huiduit de fanii de pe Bernabeu! Reacția lui Mourinho

11:56

Video„Explozie” de bucurie pentru Bernadette Szocs, după punctul care i-a adus una din cele mai mari victorii ale carierei!

11:43

VIDEO„Ăsta a fost secretul” Prima reacţie a lui Bernadette Szocs, după victoria uriaşă cu Sabine Winter!

11:25

„Unul din cele mai mari meciuri din istorie” Carlos Alcaraz, OUT de la US Open! Vom avea un american în finală

1 Ianis Hagi a bătut palma cu noua echipă şi face vizita medicală! Fiul „Regelui” pleacă din Turcia 2 Dinamo, aproape să-l vândă pe Mamoudou Karamoko. Suma de necrezut cerută pentru transfer 3 Pancu nu glumește! Rapid i-a reziliat contractul unui jucător 4 Antrenorul care s-a autopropus la FCSB, în locul lui Marius Baciu. Gigi Becali i-a dat răspunsul imediat 5 OUT de la FCSB! Mihai Stoica a făcut anunțul: jucătorul nu mai joacă anul acesta 6 Jucătorul care e OUT de la echipa din Liga 1, după doar 79 de minute jucate. Cu cine a semnat
Citește și