Florin Gardoș, dezamăgit de situația de la FCSB: „Clubul a ajuns o jucărie! Suntem ai nimănui”

De Sebastian Cristian
Publicat: 28.03.2023, 11:43

Florin Gardoș este dezamăgit de situația de la FCSB

Florin Gardoș, dezamăgit de situația de la FCSB

Florin Gardoş / Profimedia

Florin Gardoș este dezamăgit de situația de la FCSB. Fostul fundaș al vicecampioanei României nu este de acord cu modul în care este condus clubul, sugerând că nu mai există o legătură între foștii jucători de la FCSB și echipa patronată de Gigi Becali.

Reclamă

Florin Gardoș a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei în perioada 2010-2014. Evoluțiile sale foarte bune l-au ajutat să se transfere în Anglia, la Southampton.

Reclamă

Florin Gardoș, dezamăgit de situația de la FCSB: „Clubul a ajuns o jucărie! Suntem ai nimănui”

Fostul fundaș a criticat politica celor de la FCSB și modul de funcționare al clubului, sugerând că echipa nu are identitate și că își neglijează foștii fotbaliști care au făcut performanță.

„Clubul ar trebui să fie mai deschis. De fapt, totul ar trebui să fie mai deschis acolo, și față de suporteri, și față de noi, cei care am jucat acolo. Vorbeam recent cu Szukala, noi locuim aproape unul de celălalt, și îi spuneam că suntem, practic, ai nimănui!

Dacă vreau să-l iau pe băiețelul meu de 5 ani și să-i arăt unde am jucat eu, n-am unde să-l duc. În Ghencea nu existăm, n-avem nicio legătură, nu suntem recunoscuți. Arena Națională e stadionul țării, nu are o personalitate stelistă.

Iar la FCSB n-a fost niciodată vreo acțiune, n-am fost chemați la niciun meci. Mai ales că eu am rămas cu FCSB, în timp ce alți foști jucători – Miu, Ogăraru – s-au dus către CSA. Adică, nu vrei un pic să ne atragi, să ne vadă lumea? Din păcate, clubul a devenit o jucărie (n.r. – a patronului Gigi Becali)”, a declarat Florin Gardoș, potrivit gsp.ro.

Andrei Cristea, pregătit să obțină licența PRO: „Jucam seara în play-off cu FCSB și CFR Cluj, și dimineața eram la cursuri!”

Andrei Cristea este gata să-și obțină licența PRO. Antrenorul celor de la ACS FC Dinamo, trupă din Liga a 4-a, a dezvăluit că se înscrie la cursurile pentru a-și obține licența care să-i poată permite să antreneze și în Liga 1, fără a fi suspendat.

Licența PRO a stârnit un scandal imens la FCSB, deoarece Mihai Pintilii este antrenorul „de facto” al echipei, însă nu este posesor al acestei diplome.

Andrei Cristea a dezvăluit că a făcut multe sacrificii pentru a-și putea obține licența A. Acesta susține că a început cursurile în sezonul în care echipa la care evolua, Poli Iași, s-a calificat în play-off.

De asemenea, Cristea susține că jucătorii care au performanțe notabile în carieră, ar trebui să fie ajutați de cei de la FRF pentru a-și primi licențele într-un interval de timp mai scurt.

„(N.r. Te gândești să dai și la Licența PRO) Da, chiar zilele astea am vorbit cu domnul Burchel. Săptămâna viitoare am înțeles că se va afișa, sunt interesat să particip.

(N.r. Despre sacndalul antrenorilor fără Licență PRO, din Liga 1) Nu are rost să mai discut. Eu am fost unul dintre primii jucători care mi-am făcut Licența A în perioada în care eram fotbalist activ. Și am făcut sacrificii foarte mari. Plecam, jucam în play-off cu Iașiul contra FCSB-ului, a CFR-ului, apoi dimineața eram la aeroport, veneam la Federație și îmi făceam cursurile de antrenor.

(N.r Crezi că fotbaliștii importanți ar trebui să beneficieze de mai mult ajutor pentru a primi licențele?) Sunt de acord cu acest aspect. Un jucător pe parcursul unei cariere nu prea are mult timp. Și atunci în funcție de valoare lui , în funcție de ce au realizat cred că pot fi ajutați”, a declarat Andrei Cristea, pentru gsp.ro.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
4
mai
21:29
Erling Haaland, cifre fabuloase la Manchester City! Starul norvegian a făcut show și a marcat patru goluri
4
mai
21:00
VIDEOProgramul complet al F1 Academy™ de la Miami! Abby Pulling a câștigat prima cursă, live în AntenaPLAY
4
mai
20:42
„S-au înțeles!” Mihai Stoica a anunțat transferul lui Florinel Coman! Ultimele detalii despre negocieri
4
mai
20:35
U Cluj – Dinamo 3-3! „Câinii”, egalați în minutul 90+1! Au nevoie de un miracol pentru a nu retrograda
4
mai
20:29
Motivul pentru care Ianis Hagi nu a revenit la Farul, înainte de EURO 2024: „Era huiduit de 200-300 de spectatori”
4
mai
20:12
VIDEOImagini de colecție cu Zinedine Zidane, la cursa de sprint de la Miami! Ce gafă a fost aproape să comită, la decernarea premiilor
4
mai
20:05
VIDEOSporting – Portimonense 3-0 a fost LIVE VIDEO în AntenaPLAY! „Leii”, tot mai aproape de titlu în Liga Portugal
4
mai
19:53
VIDEOIpswich Town a promovat în Premier League, după 22 de ani! Nebunie pe străzi şi în vestiar
4
mai
19:40
VIDEOBernadette Szocs a pierdut partida cu Natalia Bajor, la Saudi Smash 2024. Diaconu şi Dragoman, eliminate
4
mai
19:07
Kyren Wilson, primul finalist al Campionatului Mondial de snooker 2024! A câştigat 8 dintre ultimele 10 frame-uri
Vezi toate știrile

Zodii care se pot muta din țară după Paște. Nativii care au luat o decizie importantă pentru viața lor

Zodii care vor avea parte de un Paște de vis. Nativii care își creează amintiri alături de cei dragi

Citește și