Mihai Stoica știe cine a greșit în Supercupa României: „El trebuie învinovățit pentru rezultat”
De Alex Ioniță
Publicat: 9.07.2023, 9:15
Mihai Stoica știe cine a greșit în Supercupa României. Managerul general de la FCSB a analizat partida dintre Farul Constanța și Sepsi, de la Ploiești.
Sepsi a reușit să își apere Supercupa României, câștigată și în sezonul trecut, în fața campioanei Farul Constanța. Covăsnenii s-au impus la Ploiești cu scorul de 1-0, grație golului lui Ion Gheorghe, din minutul 47.
Mihai Stoica știe cine a greșit în Supercupa României. Oficialul l-a criticat pe Dan Sîrbu
Oficialul celor de la FCSB l-a criticat pe Dan Sîrbu. Mihai Stoica este de părere că odată cu introducerea tânărului jucător în teren, Farul Constanța a avut de suferit, mai ales pentru că acesta a greșit la faza golului lui Ion Gheorghe.
„Golul s-a marcat în debutul părţii secunde. Să zici că Borgnino n-a coborât, dar se mai întâmplă să-ţi mai scapi adversarul să centreze, dar Dan Sîrbu a făcut o greşeală foarte mare, pentru că s-a uitat doar la minge. Nu s-a informat, nu a ştiut că vine Ion Gheorghe.
Dacă ştia, putea să se poziţioneze astfel încât Ion Gheorghe, cu fizicul lui micuţ, să nu ajungă la minge. Ion Gheorghe a marcat gol cu capul, şi nu o face prea des.
Introducerea lui Sîrbu a operat mai multe modificări în compartimentul defensiv. Boli, din fundaş dreapta a trecut fundaş central. În fine, cred eu că el trebuie învinovățit pentru rezultat”, a spus „MM”, pentru orangesport.ro.
Ion Gheorghe, după ce a marcat singurul gol al meciului Farul – Sepsi 0-1
Ion Gheorghe a adus Supercupa la Sf. Gheorghe. Marcatorul singurului gol al partidei a vorbit la finalul meciului despre viitorul formației din Covasna. De asemenea, acesta a dezvăluit că echipa a lucrat la antrenamente faze similare cu cea a golului.
„Am făcut ceea ce am pregătit la antrenament. Ușor-ușor începem să creștem, vom vedea pe parcurs. Este primul gol marcat cu capul, am lucrat la antrenament centrările din lateral. Am avut un ritm destul de bun, nu suntem la 100%, dar vom ajunge și acolo. Colaborarea cu antrenorul este ușoară, am mai lucrat cu el, este foarte bine. Noi sperăm să câștigăm în continuare”, a spus Ion Gheorghe, pentru digisport.ro.
Supercupa României a deschis noul sezon în fotbalul românesc. Farul este deţinătoarea titlului, în timp ce Sepsi a câştigat pentru al doilea an la rând Cupa României. Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Andrei Florin Chivulete (central), Ferencz Tunyogi, Andrei Constantinescu (asistenţi), Ovidiu Haţegan, Gabriel Sabin Stroe (arbitri VAR) şi Sebastian Colţescu (rezervă).
Andrei Artean a vorbit despre înfrângerea cu Sepsi OSK. Fotbalistul a recunoscut că Farul nu a jucat bine
Andrei Artean a vorbit despre înfrângerea cu Sepsi OSK. Jucătorul celor de la Farul Constanța a explicat motivul pentru care echipa sa a pierdut Supercupa României.
„În seara asta nu am fost noi. Am făcut o primă repriză foarte slabă, a doua parcă am mai jucat ceva. Probabil lumea era obițnuită cu alt fotbal din partea noastră, dar e primul meci, nu avem nicio scuză, trebuia să câștigăm, așa cum a spus și mister, trofeele se câștigă.
Ne pare foarte rău. Privim încrezători în viitor, peste 3 zile avem alt meci, trebuie să demonstrăm că ce am făcut astăzi a fost un rezultat slab și să ne revenim. Suntem foarte departe de forma arătată la ultimul meci din campionat, nu suntem la 100%, s-a văzut și în jocul nostru de astăzi, ne pare rău.
Sperăm să nu atârne acest rezultat, va fi un meci greu (n.r. meciul cu Sheriff Tiraspol), e Champions League, sperăm să reprezentăm cu brio România și să îi facem mândri pe cei care iubesc această echipă”, a spus Andrei Artean pentru sursa citată anterior.
- Mihai Stoica a vorbit despre partida dintre Farul și Sepsi
- Oficialul îl consideră pe Dan Sîrbu principalul vinovat pentu eșecul „marinarilor”
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY