Universitatea Craiova – FK Laci 0-0 | „Nu pot că cred că nu ne-am calificat!” Dan Nistor, în stare de şoc după umilinţa cu albanezii: „O seară şi o pagină din istorie neagră”

De Antena Sport
Publicat: 30.07.2021, 0:00
Actualizat: 30.07.2021, 1:39

Dan Nistor, Universitatea Craiova

Universitatea Craiova, Sepsi şi FCSB, eliminate în al doilea tur preliminar în Conference League

SportPictures / Razvan Pasarica via Hepta

Dan Nistor este în stare de şoc după ce Universitatea Craiova a trăit o nouă umilinţă în cupele europene. Mijlocaşului Universităţii Craiova nu îi vine să creadă că echipa sa, dar şi celelalte formaţii româneşti, au fost eliminate de adversari mai slabi cotaţi.

Reclamă

Dan Nistor, în stare de şoc după umilinţa cu albanezii

E o seară dureroasă atât pentru noi, cât şi pentru fotbalul românesc. Din punctul meu de vedere acesta este nivelul, trebuie să-l acceptăm şi să mergem mai departe. Cred eu că puteam să marcăm, am avut 2-3 şanse. Dacă înscriam altfel se juca meciul. Am avut puţin ghinion şi la acea bară. Trebuie să ne uităm în viitor. Este o seară neagră!

Reclamă

Nu s-a putut, din păcate nu s-a putut. Trebuie să muncim mai mult, o să facem o analiză să vedem unde am greşit. Din punctul meu de vedere nu trebuie să găsim alibiuri, să ne gândim la cine pleacă şi cine vine. Cred că astăzi am scris o nouă pagină din istoria Universităţii Craiova neagră. Dacă ne-au bătut cei din Kazahstan, Albania, înseamnă că acesta este nivelul nostru. Nu pot să cred că nu ne-am calificat, atât noi, cât şi celelalte echipe.

De mâine încolo trebuie să ne gândim la meciul următor. Băiatul meu îmi dă putere să merg mai departe şi sunt convins că într-un final vom reuşi„, a spus Dan Nistor la Digisport, după Universitatea Craiova – FK Laci 0-0.

Universitatea Craiova – FK Laci 0-0 | O nouă umilinţă pentru fotbalul românesc

Universitatea Craiova a fost eliminată, joi seară, de echipa albaneză Laci, în turul doi preliminar al Conference League. Manşa secundă disputată la Craiova s-a încheiat 0-0, iar echipa din Albania s-a calificat în runda următoare datorită victoriei din tur, scor 1-0.

Oltenii au avut o bară în minutul 90+1.

Reclamă
Recomandări

Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

20:47

LIVE TEXTPetrolul – Dinamo 0-0! „Lupii” caută revanşa după umilinţa din tur! „Câinii”, neînvinşi de trei etape

20:44

LIVE VIDEOAsteras Tripolis – PAOK 1-0 se joacă ACUM în AntenaPLAY. Echipa lui Răzvan Lucescu, eroare uriaşă în apărare

20:41

Elias Charalambous şi-a setat obiectivele după FCSB-Unirea Slobozia 3-0. „Sunt fericit şi sunt mândru de jucători”

20:34

Darius Olaru, întrebat direct despre plecarea de la FCSB: „Mă aştept la asta!”

20:32

Darius Olaru, despre golul controversat marcat în FCSB – Unirea Slobozia 3-0: „Nu îmi explic”. Semnal de alarmă pentru coechipieri

20:12

FCSB – Unirea Slobozia 3-0. Campioana României, la trei puncte în spatele liderului U Cluj. Victorie fără emoţii pe Arena Naţională

1 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 2 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificăris 3 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 4 Jucătorul cu clauză de reziliere de 20 de milioane de euro revine la FCSB! Anunţul făcuts 5 Cum arată urnele pentru preliminariile World Cup 2026. Ce se întâmplă cu naționala României, înainte de ultima etapă a grupelor Nations Leagues 6 Denis Alibec, criticat de Mircea Lucescu după scandalul din România – Kosovo: „E vina lui Alibec”s

Cum ar putea să arate următorii 20 de ani pentru nativii din zodiac. Pluto în Vărsător își continuă călătoria transformatoare

Viața se schimbă pentru aceste două semne zodiacale în ziua de 25 noiembrie 2024. Află dacă te numeri printre ele

Citește și