Barcelona a suferit duminică primul eșec al sezonului din campionatul Spaniei. La câteva zile după înfrângerea cu Paris Saint Germain, din Liga Campionilor, echipa lui Hansi Flick a fost învinsă de Sevilla, în cadrul etapei cu numărul 8.
Robert Lewandowski a avut șansa de a-și băga echipa în meci, la scorul de 2-1 în favoarea gazdelor, dar a irosit o lovitură de la 11 metri, în minutul 76.
Barcelona, două înfrângeri într-o săptămână
La câteva zile după înfrângerea cu Paris Saint Germain, din UEFA Champions League, a venit și primul eșec în campionat pentru Barcelona. Campioana Spaniei a pierdut în deplasarea de la Sevilla, asta deși a avut șansa de a reveni în meci.
Sevilla a preluat conducerea jocului în minutul 13, când Alexis Sanchez, fostul jucător al catalanilor, a deschis scorul din lovitură de la 11 metri. Romero a majorat avantajul gazdelor, însă scorul pauzei a fost stabilit de Marcus Rasfhford.
Fotbalistul împrumutat de la Manchester United a înscris superb din centrarea lui Pedri, gol care a permis campioanei en-titre să revină în joc în repriza a doua.
Penalty ratat în repriza a doua
Din păcate, nu a fost așa. Cu toate că a avut mai multe ocazii de a restabili egalitatea, Barcelona a pierdut. Robert Lewandowski a avut șansa golului de 2-2, însă a ratat un penalty în minutul 76. Mai mult decât atât, Sevilla a mai punctat de două ori până la final.
Carmona a dus scorul la 3-1 în minutul 90, după un contraatac al andaluzilor, iar rezultatul final a fost stabilit în al șaselea minut de prelungire. Reușita i-a aparținut lui Akor Adams.
- Jose Mourinho i-a luat apărarea lui Vinicius: „În Portugalia avem un proverb”. Replică fermă pentru critici
- Kylian Mbappe a reacționat după porecla neobișnuită pe care i-au pus-o fanii: „Nu cred că am făcut așa ceva în viața mea”
- Barcelona i-a prelungit contractul și i-a mărit clauza de reziliere: 150 de milioane de euro pentru puștiul de 18 ani
- E oficial: Barcelona a anunțat că atacantul a semnat până în 2030
- Barcelona a luat decizia, după ce Raphinha a fost la un pas să plece în vară: „Nu vrem dezechilibru”

































