Gică Hagi, întâlnire emoţionantă cu copilul care a plâns în hohote după înfrângerea cu Dinamo: „Dumi a primit un cadou special”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 14.02.2024, 17:15
Gică Hagi a avut o întâlnire emoţionantă cu copilul care a plâns în hohote după înfrângerea cu Dinamo. „Regele” i-a făcut un cadou puştiului care nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile în momentul în care Farul a primit al doilea gol de la „câini”.
„Dumi” a fost surprins de camerele TV în momentul în care a început să plângă. Imaginile au făcut înconjurul României, iar oficialii campioanei României au făcut eforturi pentru a-l găsi pe copil.
Gică Hagi, întâlnire emoţionantă cu copilul care a plâns în hohote după înfrângerea cu Dinamo
„Șterge-ți lacrimile, copile! Clubul nostru îl caută pe puștiul din imagine, care a plâns în tribune la meciul de aseară, pentru a-i oferi o surpriză de neuitat!„, a fost anunţul făcut de şefii clubului din Constanţa.
La două zile distanţă, micul suporter al Farului a fost găsit şi invitat în vestiarul echipei. A făcut cunoştinţă cu Gică Hagi şi cu jucătorii „marinarilor” şi a primit un cadou de neuitat.
„Întâlnire emoționantă pentru Dumi, fanul farist de 6 ani care a impresionat o țară întreagă cu lacrimile vărsate pentru Farul.
Clubul nostru i-a făcut o surpriză de proporții micului farist, iar Dumi s-a întâlnit cu managerul tehnic Gheorghe Hagi și cu jucătorii fariști. Dumi a primit un cadou special, o minge semnată de cel mai mare fotbalist din istoria României.
În vestiar, fotbaliștii fariști l-au întâmpinat cu aplauze, iar căpitanul Ionuț Larie i-a oferit un tricou cu semnăturile tuturor jucătorilor, dar și alte materiale promoționale cu însemnele clubului nostru„, a transmis Farul Constanţa pe contul de Facebook.
Dinamo, „lanterna roşie” a campionatului, a produs marea surpriză şi s-a impus cu 2-0 în meciul de la Ovidiu. Pentru jucătorii lui Gică Hagi urmează deplasarea pe terenul lui Sepsi.
Gică Hagi, un nou discurs manifest după înfrângerea cu Dinamo
Gică Hagi a ţinut un nou discurs manifest după înfrângerea Farului cu Dinamo, 0-2, una dintre marile surprize ale sezonului. Regele susţine că acesta este al treilea moment în care echipa a clacat, după cele din Europa cu Sheriff şi Helsinki.
„E al treilea moment în care am greșit anul acesta! Am avut două, iar ăsta e al treilea. Le-am zis: «E un moment important pentru noi!». Dar văd că și de data aceasta am clacat. Trei momente! Sheriff, Helsinki, iar ăsta e al treilea (n.r. înfrângerea cu Dinamo).
Sunt momente în care trebuia să arătăm. Asta le-am zis toată săptămâna. Așa am pregătit meciul, dar se pare că nu m-au auzit, se pare că n-am țipat prea tare, am vorbit mai lent, mai domol, mai moale. Sper, alături de conducere, să găsim soluții viabile. Și am ratat o șansă mare!
Au fost momente frumoase la Constanța, e ușor să vorbești când momentele sunt frumoase, dar aceasta este o seară dură. Cu toții trebuie să reflectăm la tot ce s-a întâmplat. (…) Tot ce am făcut în seara aceasta trebuie evaluat foarte bine pentru viitorul Farului”, a spus Hagi la conferinţa de presă.
- Gică Hagi, întâlnire emoţionantă cu copilul care a plâns la meciul Farul – Dinamo 0-2
- Ce cadou i-a făcut „Regele”
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY