Jucătorul Rapidului care i-a lăsat un gust amar lui Mihai Stoica: “Nu prea mă dă pe spate!”. Mesajul ferm transmis de MM

De Cosmin Cioboată
Publicat: 14.08.2022, 17:47

Mihai Stoica, criticat pentru strategia de transferuri de la FCSB

Mihai Stoica, criticat pentru strategia de transferuri de la FCSB

Mihai Stoica, în timpul unui meci disputat de FCSB / Profimedia

Jayson Papeau (26 de ani) este jucătorul Rapidului care i-a lăsat un gust amar lui Mihai Stoica după primele apariții în Liga 1. Managerul general de la FCSB a explicat că s-a uitat pe cifrele atacantului de bandă în momentul transferului în Giulești și n-a fost deloc impresionat.

Reclamă

Papeau a debutat la Rapid chiar în derby-ul câștigat împotriva FCSB-ului, scor 2-0, iar ulterior a mai bifat 3 apariții la formația lui Adrian Mutu fără să contribuie decisiv la vreun gol.

Reclamă

Jayson Papeau, jucătorul Rapidului care i-a lăsat un gust amar lui Mihai Stoica

Mihai Stoica l-a analizat în detaliu pe jucătorul francez cumpărat de giuleșteni de la Warta Poznan în schimbul a 200.000 de euro.

MM spune că nu se lasă impresionat de atacanții care nu reușesc să marcheze goluri. În același timp, oficialul FCSB-ului a recunoscut că nu înțelege cum va reuși Adrian Mutu să joace simultan cu Papeau, Mățan și Costache, trei dintre jucătorii ofensivi transferați de Rapid în această vară.

„Papeau, nu ştiu. Eu când am văzut că l-au transferat, ca pe orice jucător care se transferă în România şi pe care nu-l cunosc, mă uit la cifrele lui. Eu sunt un om al cifrelor, poate că e de formaţia profesională, dar atacanţii care nu dau goluri pe mine nu prea mă dau peste cap. Adică nu mă interesează.

Poate să fie un jucător foarte bun Papeau. Poate că a fost adus pentru deliciul tribunelor, ştim foarte bine ce jucători au fost apreciaţi în trecut la Rapid. Întrebarea e, dacă joacă Papeau, unde joacă Măţan, Costache?”, a spus Mihai Stoica, pentru Orangesport.

Papeau, titular în premieră la Rapid în derby-ul cu Petrolul

Jayson Papeau n-a marcat vreun gol pentru fosta sa echipă, Warta Poznan, în cele 27 de meciuri disputate.

Cotat la 250.000 de euro de transfermarkt.com, atacantul de bandă stânga a mai evoluat de-a lungul carierei în Franța, la Le Mee Sports, Sainte-Geneviève, FC Chambly și Amiens.

Papeau a fost utilizat de Adrian Mutu în ultimele 4 etape din Liga, cu FCSB (2-0), Universitatea Craiova (1-0), FC Argeș (2-1) și Petrolul (0-1). Francezul a început ca titular numai în ultima partidă, de la Ploiești.

Victor Angelescu, primele critici pentru Adrian Mutu?

Patronul celor de la Rapid, Victor Angelescu, s-a declarat nemulțumit de înfrângerea suferită în deplasarea de la Petrolul, 0-1, și a aruncat primele „săgeți” la adresa lui Adrian Mutu.

Angelescu s-a plâns de jocul ultra-defensiv al Petrolului, dar a „taxat-o” și pe Rapid, pentru neputința din atac.

„Atmosfera foarte frumoasă, dar s-a jucat puțin fotbal. Am avut ocazii, am dominat, dar nu am reușit să înscriem. Petrolul a jucat ce trebuie să joace o nou-promovată, a marcat un gol norocos și asta a fost, mergem mai departe. Au făcut anti-joc, au trecut de jumătate a terenului de 4 ori. Dar trebuia să facem mai mult și noi.

Ne gândim la play-off, vrem neapărat să intrăm acolo. Nu cred că avem șanse reale la titlu. Putem intra în play-off și să ne batem la un loc de cupe europene, o clasare pe 3-4 și câștigarea Cupei. Eu cred că tot cele 3 (n.r. – CFR, FCSB și CSU Craiova) se vor bate la titlu”, a spus Victor Angelescu, conform sport.ro.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
10:24 Ofertă spectaculoasă din Liga 1 pentru Laurenţiu Reghecampf 10:23 Alexandru Băluţă, devastator înainte de Universitatea Craiova – FCSB: „Nu vreau să mai am vreodată o discuţie cu Rotaru” 9:51 FotoMădălina Ghenea a anunţat de Paşte că s-a despărţit de iubitul său milionar: „Vă rog să ne respectaţi intimitatea” 9:42 VIDEONebunie la Lisabona după titlul câştigat de Sporting! Cum au sărbătorit jucătorii 8:55 VIDEOReacţia de mare campion a lui Max Verstappen, după ce a fost învins de Lando Norris în Marele Premiu de la Miami 8:55 Marius Şumudică a anunţat ce l-ar face să renunţe la Rapid fără cel mai mic regret: „Aș face 5 paşi în spate” 1:04 VIDEOBucurie nebună la McLaren, după ce Lando Norris a câștigat Marele Premiu de la Miami! Pilotul, copleșit de emoții 0:40 VIDEOLando Norris a câștigat Marele Premiu de la Miami, live pe Antena 3 CNN și în AntenaPLAY! Max Verstappen, pe locul doi 0:17 Dan Petrescu, prima reacție după ce a debutat cu victorie în noul mandat la CFR Cluj: „Nu a fost ușor deloc!” 0:04 „Aștept să mă cheme la EURO!” Daniel Bîrligea, mesaj direct pentru Edi Iordănescu după ce a marcat în CFR – Rapid 3-2! Vezi toate știrile

Zodii care se pot muta din țară după Paște. Nativii care au luat o decizie importantă pentru viața lor

Zodii care vor avea parte de un Paște de vis. Nativii care își creează amintiri alături de cei dragi

Citește și