Marius Şumudică, anunţul pe care îl aşteptau toţi rapidiştii: „M-a contactat Angelescu”! Ce urmează să se întâmple
De Bogdan Stănescu
Publicat: 22.04.2024, 11:50
Marius Şumudică a făcut anunţul pe care îl aşteptau toţi rapidiştii. „Şumi” a dezvăluit că a fost contactat de Victor Angelescu, acţionarul minoritar al Rapidului.
Şumudică a dezvăluit că urmează să se întâlnească în curând cu Victor Angelescu.
Marius Şumudică, anunţul pe care îl aşteptau toţi rapidiştii: „M-a contactat Angelescu”
„Există semnale că ar trebui să ne vedem. M-a contactat Angelescu. Mi-a zis că vrea să se vadă cu mine şi am zis: ‘Ok’. Există posibilitatea să nu ne înţelegem. Ei îşi doresc foarte mult un tip de antrenor, am văzut. Cu toate că eu ştiu foarte mult ce tip de comportament să am în jurul echipei. A rămas că urmează să ne vedem la începutul săptămânii.
Sunt deschis să discut, în ţară nu pot antrena clar acum decât Rapidul. Dar feelingul meu e că o să plec în străinătate.
E clar că dacă voi primi o ofertă, voi lua în calcul. Nu vreau să vorbesc de Rapid pentru că Rapid are antrenor. Îl respect pe Bogdan Lobonţ, a fost colegul meu.
Există posibilitatea să mă duc în Turcia, am refuzat o ofertă mare din Iran. Cred că era al doilea salariu după carieră, după Shabab. 2 milioane pe an, dar zburau dronele din Israel, puteau să îmi dea şi 7.
Sunt antrenor liber în momentul de faţă şi e clar că vreau să antrenez. Turbez acasă. E prima oară în 17 ani când stau acasă două luni.
Maxim într-o lună cred că semnez în străinătate”, a declarat Marius Şumudică pentru fanatik.ro.
Marius Şumudică, verdict dur pentru Gigi Becali: „Nici Europa League”! Jucătorii FCSB-ului pe care i-a făcut praf!
Marius Şumudică a dat un verdict dur pentru Gigi Becali. Becali visează la grupele Ligii Campionilor, dar Şumudică e de părere că, în momentul acesta, FCSB nu ar prinde nici grupele Europa League.
Şumudică a spus că FCSB are nevoie de 10 jucători ca să prindă grupele unei competiţii europene.
„Foarte greu să iasă din grupele Conference League. Nici Europa League (n.r.: nu ar prinde-o acum). Să îţi dau alt exemplu, PAOK defilează cu FCSB. Îi bate de câte ori îi prinde.
Târnovanu e ok, Creţu e limitat, pentru cupele europene limitat. Ngezana limitat, Chiricheş e ok, experienţă, un an te poţi folosi, Dawa trage cu roşu, X. Radunovic e ok, poţi să îţi faci treaba cu el. Şut e necopt, merge până la un nivel, nu poţi să faci performanţă.
Lixandru nu are agresivitate. Olaru verde, Băluţă portocaliu, între verde şi roşu. Vorbim de Europa League, calificare în grupe. Băluţă e un jucător care excelează şi nu excelează în campionatul României. Florinel Coman de două ori verde. Miculescu, roşu, nu poate să joace niciodată. Miculescu, pentru mine, e jucătorul fără post, nu poate să joace în atac niciodată.
FCSB-ul are nevoie de ax central. Ok, a defilat anul ăsta în campionat, dar nu a excelat ca joc. FCSB anul ăsta ia campionatul şi fiindcă nu are adversar. Jocul FCSB-ului nu mă impresionează, nu excelează cu nimic. Cu 50 de mii în tribune trebuia să îi mănânci pe Rapid”, a mai declarat Marius Şumudică pentru sursa citată.