Închide meniul

Mihai Stoica, atac devastator la arbitrii din FCSB – FC Voluntari 1-1: “Unii lasă impresia că au paturi în dubă!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 13 septembrie 2022, 0:13

Comentarii
Mihai Stoica, atac devastator la arbitrii din FCSB – FC Voluntari 1-1: Unii lasă impresia că au paturi în dubă!

Mihai Stoica, în timpul unei conferinţe de presă / Hepta

Mihai Stoica a lansat un atac devastator la arbitrii din meciul FCSB – FC Voluntari, scor 1-1, din etapa a 10-a a Ligii 1. Managerul general al roş-albaştrilor a avut o reacţie extrem de dură după ce ilfovenii au marcat, din penalty, în minutul 90+7.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

MM a pus “tunurile” pe brigada condusă de Marcel Bîrsan. A acuzat eliminarea lui Malcom Edjouma, dar şi faptul că echipa antrenată de Nicolae Dică nu a primit penalty în minutul 50, când mingea a lovit cotul unui jucător de la FC Voluntari.

Mihai Stoica, atac devastator la arbitrii din FCSB – FC Voluntari 1-1

Henț la Armaș, penalty. Nu se dă. Se inventează un ofsaid. Eliminare gratuită Edjouma.

Măcar la Londra au inventat penalty contra noastră fără VAR. Aici avem. Nu că l-am folosi mereu corect. Unii lasă impresia că au paturi în dubă“, a scris Mihai Stoica pe contul său de Facebook.

Reclamă
Reclamă

Marcel Bîrsan a acordat lovitură de la 11 metri pentru oaspeţi la chiar ultima fază a partidei, când Radunovic a alunecat şi l-a faultat în careu pe Adam Nemec. Fostul atacant al lui Dinamo nu i-a dat nicio şansă lui Târnovanu. FCSB a rămas astfel pe locul 13 în Liga 1.

Malcom Edjouma, eliminat pe Arena Naţională

Mijlocaşul comparat de Gigi Becali cu Paul Pogba a primit două cartonaşe galbene pe Arena Naţională. Francezul a fost avertizat prima dată în minutul 86, când Marcel Bîrsan a considerat că jucătorul lui FCSB a făcut henţ. Edjouma a protestat şi a arătat că a lovit mingea cu umărul şi că decizia „centralului” a fost greşită. Pe reluări s-a putut observa că fotbalistul avea dreptate.

La scurt timp după ce David Miculescu a deschis scorul, Edjouma a mai văzut un cartonaş galben. A făcut un fault şi nu a scăpat. A fost eliminat şi îi va lipsi lui Nicolae Dică.

Reclamă

Mijlocaşul de 25 de ani nu va putea juca chiar în derby-ul cu Universitatea Craiova, din următoarea etapă. În cinci meciuri din această ediţie de campionat a jucat Edjouma.

Nicolae Dică şi-a ieşit din minţi după remiza lui FCSB

Antrenorul roş-albaştrilor a avut o reacţie nervoasă la finalul unui nou pas greşit făcut de echipa lui. FCSB are o singură victorie stagională!

Chiar dacă nu am făcut o partidă foarte bună, meritam să câştigăm jocul. Am fost egalaţi în minutul 95. Eram 10 oameni, dar ne-am creat multe ocazii. Nu reuşim să marcăm mai multe goluri, păcat. Adversarul marchează dintr-un penalty, cum s-a întâmplat astăzi. A fost o nebunie pe finalul jocului, din păcate a venit şi acel roşu, l-am pierdut pe Edjouma. Mai erau 30 de secunde şi nu am reuşit să scoatem acea minge din careu.

Era important să reuşim să câştigăm, era cel mai important lucru. Să nu facem un meci spectaculos, dar să avem o atitudine bună şi să câştigăm jocul. Nu înţeleg de ce ar fi un blocaj. Nu reuşim să câştigăm în campionat. Trebuie să ne focusăm şi pe campionat, am pierdut multe puncte şi play-off-ul e departe de noi. Ne gândim la campionat, în Europa ne-am îndeplinit obiectivul de a ne califica în grupe! Asta e problema noastră, trebuie să câştigăm în campionat!

Pentru noi este primordial campionatul! Îmi doresc ca echipa mea să joace la 3 zile, e important ca jucătorii să înţeleagă că trebuie să joace la 3-4 zile. Aştept să văd ce se întâmplă, ce jucători avem valizi.

Poate la Coman s-a văzut o oboseală după meciul din Anglia. Vreau mai mult de la ei. Octavian Popescu este un jucător tânăr, de perspectivă, are şi căderi, dar important e ca el să muncească în fiecare zi mai mult.

(Reporter: Ce se întâmplă, aveţi jucători cu foarte multă experienţă?!) Care sunt jucătorii cu foarte multă experienţă, în afară de Tamm şi Radunovic (n.r. Dică s-a înfuriat şi s-a răsit la reporter)? Avem doi jucători peste 30 de ani! Care sunt jucătorii cu mare experienţă? Când îi schimb nu e bine că îi schimb, când îi ţin… de ce joc cu ei? Să aduc cei de la echipa a 3-a?

Aştept să intre cu echipa, să văd ce a făcut în ultima perioadă. Cu siguranţă este un jucător cu experienţă, a jucat la CFR. Ştiam că va veni din urmă cu câteva zile. El a fost la început, printre primii atacanţi pe care au vrut să îi aducă cei de la Steaua (n.r. FCSB)“, a declarat Nicolae Dică, după FCSB – FC Voluntari 1-1, la digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:58
Legenda Craiovei l-a distrus pe Filipe Coelho, după eșecul de la Atena: „Bagă-l, Mister, pe Nsimba! Mesajul a fost clar”
0:53
Andrei Rațiu și Bogdan Racovițan, calificați în optimile Conference League. Victorii pentru Rayo și Rakow
0:47
Răzvan Marin, mesaj pentru Universitatea Craiova după victoria cu AEK Atena: „Să aibă baftă în campionat”
0:38
Filipe Coelho, fără cuvinte după AEK – Univ. Craiova 3-2: „Nu pot explica. Nu meritam asta”
0:36
Ștefan Baiaram, acuzații dure după ce Univ. Craiova a fost eliminată dramatic din Conference League: „A tras cu ei”
0:27
Alexandru Cicâldău, devastat după ratarea calificării în play-off: „O seară neagră”
1 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 2 Gino Iorgulescu, veşti triste despre starea lui Dan Petrescu: “E foarte grav! Se zbârleşte pielea pe mine” 3 Fostul mijlocaș de la CFR Cluj și FCSB a ajuns să spele mașini de lux la 33 de ani: „Băi, cine ți-a dat ideea asta?” 4 Ajuns în vârful carierei în Serie A, românul îşi reziliază contractul. De ce clubul renunţă la el 5 Internaţionalul Mario Pineida a fost asasinat! Mama fotbalistului a fost şi ea atacată 6 Vin banii la CFR! Transferul se face astăzi: jucătorul face vizita medicală şi semnează
Citește și