Joyskim Dawa a fost surprins pentru prima oară la antrenamentele FCSB, cu o zi înainte de marele meci cu Aberdeen, din play-off-ul Europa League, care va porni de la 2-2.
A fost prima apariţie a fundaşului de 29 de ani după accidentarea dură suferită cu aproape 6 luni în urmă. El s-a pregătit separat alături de Ciobanu, dar revenirea camerunezului în prima echipă a campioanei e încă departe.
Situaţia reală a lui Joyskim Dawa
Conform surselor Antena Sport, Dawa va putea reveni pe terenul de joc abia peste trei luni. Mai mult, el va fi apt de joc 100% abia după cantonamentul din iarnă şi există posibilitatea ca oficialii campioanei să nu rişte şi să îl folosească abia după finalul stagiului de pregătire.
Dawa a suferit în luna martie o ruptură de ligament încrucișat anterior şi a suferit o operaţie în luna aprilie. Revenirea fundaşului cotat la 3 milioane de euro e aşteptată de stafful roş-albaştrilor, ţinând cont dă problemele avute în defensivă în lipsa acestuia.
Dawa s-a „rupt” la naţionala Camerunului
La finalul lunii martie, fundaşul central în vârstă de 29 de ani, Joyskim Dawa s-a accidentat grav la naționala Camerunului. A fost nevoie de o operaţie la o clinică din Belgia. Asta pentru că fundaşul central a fost diagnosticat cu ruptură a ligamentului încrușișat anterior.
Este vorba despre una dintre cele mai grele accidentări pentru un fotbalist. De atunci, africanul nu a mai jucat niciun meci și a lăsat un gol imens în apărarea campioanei României. Ngezana şi Mihai Popescu au fost titulari în centrul apărării. FCSB l-a adus şi pe Daniel Graovac, de la CFR Cluj.
- Ilie Dumitrescu a dat verdictul despre transferul de la FCSB: „E extrem de bun”
- Mihai Stoica a sărit în apărarea lui Florin Tănase! Ce a discutat cu Gigi Becali: „Am încercat să îi spun”
- Gigi Becali a dat lovitura! Fostul atacant din Liga 1 a ajuns, în sfârşit, la FCSB: „L-am luat”
- Anunțul tranșant al lui Becali despre viitorul lui Baciu: „Sunt eu nenorocit?!” Reacția când a auzit de varianta Kopic la FCSB
- „Va semna”. Transferul anunţat de Mihai Stoica la FCSB. Când se va face mutarea


































