Închide meniul

Toni Petrea, anunţ radical înaintea noului sezon: “E obiectivul principal pentru noi!” Titlul, obsesia de la FCSB: “Avem în minte lucrul acesta!”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 16 iulie 2022, 13:55

Comentarii
Toni Petrea, anunţ radical înaintea noului sezon: E obiectivul principal pentru noi! Titlul, obsesia de la FCSB: Avem în minte lucrul acesta!

Captură As.RO

Toni Petrea, anunţ radical înaintea noului sezon. Calificarea în grupele Conference League este principalul obiectiv de acum al FCSB.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Toni Petrea simte presiunea pusă de Gigi Becali pentru ca echipa să se califice în grupele Conference League. Petrea le-a transmis jucătorilor că acesta este obiectivul major al verii.

Toni Petrea, anunţ radical înaintea noului sezon

E obiectivul principal în momentul de faţă, e cel mai apropiat. Campionat îl luăm peste un an. Obiectivul principal este calificarea în grupele Conference League pentru că nu am mai fost demult. Ar fi o performanţă pentru noi“, a spus Toni Petrea într-o conferinţă de presă.

Antrenorul celor de la FCSB se gândeşte non-stop şi la titlul pe care l-a ratat “la mustaţă” sezonul trecut şi chiar pare o obsesie.

Ne dorim, avem în minte lucrul acesta. Pentru asta ne pregătim, pentru asta ne antrenăm. Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. E un campionat lung, sunt multe meciurile de jucat, e devreme să vorbim despre aşa ceva dar, bineînţeles, ne propunem să câştigăm campionatul”, a mai spus Toni Petrea.

Reclamă
Reclamă

Toni Petrea sună mobilizarea înainte de FCSB – Universitatea Cluj

Toni Petrea cere concentrare maximă înainte primului meci al sezonului. FCSB joacă pe teren propriu cu Universitatea Cluj, echipa care a trimis-o pe Dinamo pentru prima dată în istorie în Liga 2.

Ne aşteptăm să avem parte de susţinerea suporterilor. Mă bucură că vine lumea la stadion. Suntem optimişti, încrezători înaintea acestui început de sezon. Jucătorii au răspuns bine la antrenamente. Sper să începem cu dreptul, să începem cu o victorie. Trebuie să tratăm meciul foarte serios şi să avem în minte doar victoria. Eo perioadă intensă cu aceste jocuri, cele din Superliga plus cele din Conference League. Încercăm să gestionăm bine aceste meciuri şi să scoatem maximum“,  a mai spus antrenorul celor de la FCSB.

Erik Lincar ştie cum o poate învinge pe FCSB în prima etapă din Superligă: „Aici sunt singurele lor probleme”

Erik Lincar ştie cum o poate învinge pe FCSB în debutul din noul sezon. Antrenorul lui U Cluj vrea să dea lovitura încă din prima etapă, pe Arena Naţională. Meciul dintre vicecampioana României şi nou-promovată va fi duminică, de la ora 21:30, în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Reclamă

U Cluj revine, după 7 ani, pe prima scenă a fotbalului românesc. Va avea un start de foc, deplasări cu FCSB şi Universitatea Craiova. Tehnicianul „Şepcilor Roşii” a analizat-o pe echipa lui Toni Petrea şi ştie cum poate profita.

Am urmărit meciurile lui FCSB, încercăm să ne facem planul nostru. Au avut două jocuri cu două echipe din Moldova, pe care le-au câştigat la scor. După jocul cu Mioveni… la Galaţi a fost un joc destul de echilibrat. Dar încerc să iau punctele forte, să îi blocăm cât mai bine şi să înscriem noi primii.

Ştiam că va juca. Florin Tănase a încercat să se protejeze. Cei de la Oţelul au jucat foarte tare, foarte dur. Pentru un joc amical mi s-a părut dur. Majoritatea jucătorilor au jucat cât să se protejeze. Acum am văzut că au adus un fundaş central, sunt curios dacă va juca din primul minut.

Fundaşii laterali sunt cam aceeaşi, singurele lor probleme sunt în zonă centrală. La fundaşii centrali şi un semn de întrebare la mijlocaşul defensiv„, a declarat Erik Lincar la digisport.ro.

Lincar are un trecut roş-albastru. Între 1997 şi 2002 a jucat pentru Steaua şi a cucerit 2 titluri, o Cupă a României şi 2 Supercupe. Nu îşi face griji despre cum va fi primit de fanii lui FCSB.

Am fost o dată primit la Liga 2 cu neutralitate. Aşa mă aştept să fiu primit şi acum. Eu mi-aş fi dorit ca în prima etapă să jucăm acasă, era şansa noastră să evoluăm pe Cluj Arena„, a mai spus antrenorul lui U Cluj.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:33
Săpunaru, adevărul despre refuzul de a mai juca la naționala României. Ce s-a întâmplat între el şi Piţurcă
12:21
Presa din Spania l-a “înţepat” pe Kylian Mbappe, după dubla cu echipa din liga a 3-a: “Să îi spună cineva”
11:41
Andrei Rațiu confirmă că au fost “două oferte mari” pentru el. A fost dorit în Germania şi Anglia
11:30
A venit nota de plată de la UEFA! Bayern Munchen, amendă usturătoare şi închidere parţială a stadionului
11:22
AEK Atena – Universitatea Craiova LIVE TEXT (22:00). Meci decisiv pentru calificarea în play-off-ul Conference League
11:07
Ce sumă fabuloasă a investit Mihai Rotaru în transferuri în acest sezon: “Atenție! Numai în această vară”
1 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 2 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 3 Reacţia categorică a lui Gigi Becali după ce Istvan Kovacs a fost delegat la FCSB – Rapid: “La revedere” 4 Claudiu Keșeru a plecat de la FC Bihor. De ce şi-a dat demisia 5 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 6 Valeriu Iftime anunţă primul plecat de la FCSB. Fotbalistul abia a semnat: “Vorbim din ianuarie”
Citește și