A fost un moment controversat în România – Austria, duelul din preliminariile World Cup 2026, care a fost în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY. Valentin Mihăilă a cerut penalty la faza petrecută în careu în minutul 67.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Concret, mijlocaşul de la Rizespor a pătruns în careu, însă a fost împins de Stefan Posch şi s-a prăbuşit pe teren.

Moment controversat în România – Austria! Valentin Mihăilă a cerut penalty

Davide Massa, arbitrul partidei, i-a făcut semn lui Valentin Mihăilă să se ridice. Acesta i-a arătat mijlocaşului naţionalei şi cartonaşul galben, el protestând vehement după ce a văzut că „tricolorii” nu primesc penalty.

În prima repriză, tot Valentin Mihăilă a fost cel mai periculos jucător al naţionalei. El a fost aproape să marcheze un gol superb, din „foarfecă”, în minutul 7.

Ulterior, în repriza secundă, Valentin Mihăilă a lovit bara laterală a porţii apărate de Schlager. Mijlocaşul a trimis balonul puternic, din afara careului, în minutul 60.

Andrei Burcă, suspendat după România – Austria

România a suferit o pierdere uriaşă, după meciul cu Austria, din preliminariile World Cup 2026. Andrei Burcă a primit un cartonaş galben în minutul 53, astfel că va fi suspendat pentru următorul duel.

Bosnia va fi următoarea adversară a “tricolorilor” în preliminarii. Partida va fi una extrem de importantă în vederea clasării pe locul secund în grupă, loc care ne-ar oferi un avantaj la baraj.

Andrei Burcă a fost titular în defensiva naţionalei, la meciul cu Austria. El a făcut echipă cu Mihai Popescu în centrul apărării “tricolorilor”.

Fundaşul de 32 de ani care evoluează la Yunnan Yukun a văzut cartonaşul galben în minutul 53, după ce a oprit un atac al austriecilor. Burcă l-a ţinut de tricou pe Michael Gregoritsch, atacantul care evoluează la Brondby.