Cristi Chivu și-a stabilit mai multe ținte pentru perioada de transferuri din iarnă, însă tehnicianul român nu a renunțat nicio secundă la ideea de a-l aduce pe ”Meazza” pe nigerianul Ademola Lookman.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Antrenorul lui Inter a primit însă o veste proastă, asta după ce un club puternic a decis să pregătească o ofertă pentru starul celor de la Atalanta Bergamo.

Ademola Lookman, dorit de o echipă de Champions League

Cu un singur gol marcat pentru Atalanta în acest sezon, Ademola Lookman rămâne una dintre prioritățile lui Cristi Chivu pentru perioada transferurilor din această iarnă.

Nigerianul evaluat de Transfermarkt la 40 de milioane de euro nu își mai găsește forma la Atalanta și este hotărât să plece în luna ianuarie, în funcție de ofertele pe care le va primi.

Inter și Bayern l-au dorit pe acesta în vară, dar suma solicitată de Atalanta a fost considerată exagerată de către cele două forțe ale Europei. Cei de la goal.com anunță că acum Galatasaray pregătește o ofertă de 40 de milioane de euro pentru fotbalistul de 28 de ani.

  • Charlton, Everton, RB Leipzig, Fulham, Leicester și Atalanta sunt echipele pentru care a evoluat
  • Are în palmares Europa League cu gruparea din Bergamo
  • Cel mai bun fotbalist african din anul 2024