7 jucători ar putea să o părăsească pe Inter în vară. Lui Akanji îi expiră împrumutul, iar 6 jucători îşi vor încheia contractul cu formaţia antrenată de Cristi Chivu (45 de ani).
Portarul titular Yann Sommer (37 de ani) şi al treilea goalkeeper al Interului, Raffaele Di Gennaro (32 de ani) îşi termină contractele în vară. Expiră şi înţelegerile lui Acerbi, De Vrij, Darmian şi Mkhitaryan. Inter s-ar putea despărţi de unii jucători încă din această campanie de transferuri de iarnă. Totodată, e de aşteptat să vină noi fotbalişti.
„Posibilă revoluţie în vară la Inter”
„Posibilă revoluție în vară la Inter, mulți veterani la final de contract vor să plece”, a titrat tuttomercatoweb.com.
„Sunt șase jucători care sunt la final de contract cu Inter, iar zvonurile din ultimele săptămâni sugerează că o plecare în masă nu este un scenariu care ar putea fi considerat imposibil.
Începând cu portarii, titularul Yann Sommer (37 de ani) și opțiunea a treia Raffaele Di Gennaro (32 de ani) ar putea să își ia la revedere, iar veteranii din defensivă Francesco Acerbi (37 de ani) și Stefan De Vrij (33 de ani) ar putea face la fel, ultimul chiar mai repede. Matteo Darmian (36 de ani), folosit pe mai multe posturi, absent de pe teren din cauza unei accidentări, ar putea pleca.
„Akanji a devenit o figură cheie în defensiva lui Chivu”
Acestui grup important trebuia să adăugăm și o figură cheie din ultimii ani, Henrikh Mkhitaryan (36 de ani), care a pierdut prim-planul și ar putea spune la revedere la final de contract.
În final, singurul jucător pe care l-a adus Inter împrumut, Manuel Akanji, a devenit o figură cheie în defensiva lui Chivu. Obligația de cumpărare s-ar activa dacă ar câștiga Scudetto, dar nerazzurrii au ideea de a-l păstra”, au notat jurnaliştii italieni.
După 16 etape, Inter e lider în Serie A, cu 36 de puncte, cu un punct deasupra lui AC Milan şi cu două peste campioana Napoli. Inter o va întâlni duminică pe Bologna, urmând ca după această confruntare să joace împotriva fostei formaţii a lui Cristi Chivu, Parma.
- Remontada lui Cristi Chivu! Antrenorul român, lăudat după schimbările care au decis derby-ul Inter – Napoli 3-2. Nota primită
- Inter – Napoli 3-2. Remontada de poveste! Echipa lui Cristi Chivu a câştigat dramatic, în minutul 90+1
- Nota primită de Radu Drăguşin, după ce a reuşit un assist în meciul Fiorentina – Torino 1-2
- Radu Drăguşin, pasă de gol în Fiorentina – Torino! Prima reuşită pentru formaţia „Viola” după începutul de coşmar din Serie A
- Cristi Chivu a fost „uitat” de italieni, după ce a reușit eventul cu Inter. Cine a fost desemnat antrenorul sezonului
































