Australian Open 2022 | Simona Halep, interviu savuros pe teren! „Am mâncat numai ouă şi şuncă şi caşcaval”. Nouă poreclă a Simonei

De Antena Sport
Publicat: 20.01.2022, 14:53

Simona Halep, interviu savuros pe teren!

Simona Halep, interviu savuros pe teren!

Getty Images

Simona Halep a fost savuroasă la interviul de pe teren, explicând ce a mâncat pentru a câştiga 7 meciuri consecutive în Australia! Ea e pregătită să devină şi australiancă, având deja o nouă poreclă.

Reclamă

Australian Open 2022 | Reacţia Simonei Halep după calificarea în turul 3

„Am mâncat numai ouă şi şuncă şi caşcaval. Nu am schimbat meniul. A fost dificil să aştept. A fost un meci superb înaintea lui. Mi-a plăcut mult meciul. Ea nu a jucat rău, dar am fost eu prea agresivă.

Reclamă

Îmi place tenisul mai mult, am 30 de ani. Joc mai relaxată. Anul trecut nu a fost deloc uşor, nu am jucat 3-4 luni. Am revenit mai puternică şi sunt gata să muncesc mai mult.

Dacă sunteţi gata să mă primiţi, pot deveni australiancă. „Aussie-Simo” e noua poreclă. Puteţi să-mi spuneţia aşa. Vă mulţumesc că mă susţineţi ori de câte ori vin aici, mă simt ca acasă”, a spus Simona Halep, la finalul meciului.

Simona Halep, în turul 3 de la Australian Open 2022

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, s-a calificat, joi, în turul al treilea al Australian Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-0, pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA.

Halep nu a avut probleme cu adversara de joi, o sportivă de 1,85 metri înălţime, al cărui joc este bazat exclusiv pe forţă, fără alte calităţi evidente. Cu serviciul la cel mai înalt nivel din acest an şi cu un tir bine direcţionat către laturile laterale ale terenului, Simona Halep a predat o lecţie de tenis pe Rod Laver Arena. Românca a fost precisă, tehnică, solidă în raliuri şi a obţinut o victorie rapidă şi facilă.

Simona Halep a condus cu 3-0 după un break în gameul al doilea şi după ceva mai mult de zece minute de joc, apoi a avut trei mingi de 4-0, ratate însă. Fostul lider WTA a mai câştigat o dată pe serviciul braziliencei la 5-2, şi a încheiat setul, scor 6-2, după 36 de minute.

Lipsa de valoare a jucătoarei Beatriz Haddad Maia a fost evidentă în setul secund, în care a greşit mult şi nu a pus niciun fel de opoziţie. A rezultat un „bagel”, 6-0, firesc, care reflectă diferenţa de valoare de pe teren şi o victorie în 66 de minute.

Prin accederea în manşa a treia, Simo şi-a asigurat un premiu de 221.000 de dolari australieni (140.000 de euro) şi 130 de puncte WTA.

Simona Halep, finală la Australian Open 2018

Halep va evolua mai departe cu Danka Kovinic din Muntenegru, locul 98 WTA. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, în 2016, la Bucureşti, în sferturi, când jucătoarea română s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2.

Simona Halep a fost finalistă în 2018 la Melbourne Park, fiind întrecută în ultimul act de Carlone Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. La ediţia din 2021, românca a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, cu 6-3, 6-3.

Reclamă

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
18:35 Deciziile finale luate de Xavi! Catalanii au anunţat cum va arăta Barcelona sezonul viitor. Jucătorii aşteptaţi pe Camp Nou 18:12 Ronnie O’Sullivan, performanţă de senzaţie! „Racheta” a mai doborât un record la Campionatul Mondial de snooker 17:51 NEWS ALERT„O problemă reală şi gravă!” Prima decizie luată de Dan Şucu, după ce Daniel Niculae a ajuns să fie urmărit penal 17:31 „Să facem un meci mare!” Gică Hagi avertizează că e gata să strice sărbătoarea de titlu a FCSB-ului: „Avem oxigen!” 17:30 Conducătorii lui Dinamo, făcuţi praf de o legendă a „câinilor”: „Eu am girat să vină aceşti oameni”! Reacţia lui Dănuţ Lupu 16:54 VideoCamelia Bălțoi prezintă AntenaSport Update! Cele mai tari știri ale zilei de 26 aprilie 16:47 FotoDecizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul! 16:42 „Nu poţi să te dai în spectacol!” Florinel Coman a aflat cum e viaţa în Qatar: „Mâncare bună, plaje şi acces la orice” 16:27 Surpriză la FCSB! Jucătorul pe care Gigi Becali îl vrea în primul 11: „Va intra și va juca titular” 15:31 Ebru Bolat s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! Va reprezenta România la iahting! Vezi toate știrile

Horoscopul lunii mai 2024. Nativii vor găsi timp pentru dezvoltare personală și socială

Zodii cuceritoare. Nativii care te vor fermeca de la prima întâlnire

Citește și