Închide meniul

Simona Halep a oferit prima reacție după verdictul de la TAS: „Abia aștept să mă întorc”

Alex Ioniță Publicat: 5 martie 2024, 18:19

Comentarii
Simona Halep a oferit prima reacție după verdictul de la TAS: Abia aștept să mă întorc”

Simona Halep / Profimedia

Simona Halep a oferit prima reacție după verdictul de la TAS. Jucătoarea noastră a vorbit despre viitor, după vestea imensă venită din Elveția.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis să îi reducă pedeapsa Simonei Halep la 9 luni. Inițial, jucătoarea din Constanța a primit o suspendare de 4 ani din partea ITIA, după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-dopping de la US Open 2022.

Simona Halep a oferit prima reacție după verdictul de la TAS

După verdictul de la TAS, Simona Halep a menționat că acuzațiile care i-au fost aduse au fost scandaloase și că a fost, întotdeauna, o sportivă curată.

„Simo” a ținut să le mulțumească avocaților care au făcut tot posibilul ca pedeapsa să îi fie redusă, dar și fanilor și sponsorilor, care au susținut-o în tot acest timp.

Totodată, fostul număr 1 WTA a menționat faptul că abia așteaptă să se întoarcă în circuit.

Reclamă
Reclamă

„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.

Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început, și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil.

Abia aștept să mă întorc în circuit”, a fost prima reacție a Simonei Halep, potrivit euronews.ro.

Reclamă

Primul turneu la care va participa Simona Halep după ce a scăpat de suspendare

Primul turneu la care va participa Simona Halep după ce a scăpat de suspendare este cel de la Stuttgart. Dubla câştigătoare de Grand Slam va reveni în circuit chiar pe suprafaţa ei favorită, zgura.

Competiţia din Germania se va desfăşura în perioada 15-21 aprilie 2024. La ultima ei vizită la Stuttgart, Simona s-a oprit în semifinale, unde a fost învinsă de Aryna Sabalenka. Aceasta este şi cea mai bună performanţă a ei la Stuttgart, una pe care a mai avut-o în 2015 şi 2017.

Înainte de Stuttgart, următorul turneu important din calendar este Miami (19-31 martie), dar wild-cardurile pentru competiţie au fost deja anunţate, astfel că Simo nu are şanse să ajungă la competiţia la care a prins semifinalele în 2015 şi 2019.

Pentru Simona, vor urma cele mai importante competiţii pe zgură, Madrid Open, Turneul de la Roma şi al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros.

Anunţul de la TAS a venit cu o reducere a pedepsei până la 9 luni. Cea iniţială fusese de nu mai puţin de patru ani.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
18:29
Mesajul COSR după ancheta primelor ilegate de jumătate de milion de euro: “Vom implementa măsurile”
18:11
“A fost virusat, bruiat”. Cristi Balaj, noi dezvăluiri din culise despre transferul ratat de Louis Munteanu
18:08
„Te mai întorci în România?” Albion Rrahmani a dat răspunsul înaintea meciului cu Universitatea Craiova din Conference League
17:52
Feyenoord, în criză înaintea meciului cu FCSB. Olandezii au anunțat ce se întâmplă cu viitoarea adversară a campioanei
17:39
Real Madrid – Manchester City (LIVE TEXT, 22:00). Meciuri “de gală” în Champions League. Programul complet
17:30
Helmut Marko a dezvăluit motivul pentru care a ales să plece de la Red Bull: „Nu am fost presat de nimeni”
1 Dorinel Munteanu a revenit în Liga 1! „Neamțul” a semnat pe un an și jumătate 2 Universitatea Craiova, ofertă de “multe, multe milioane de euro” pentru un jucător. Rotaru a dat răspunsul pe loc 3 Dezastru la un club de tradiție din România! Jucătorii refuză să facă deplasarea 4 Președintele FRH a făcut anunțul! Cine va fi selecționerul României la EURO 2026 5 Gigi Becali a confirmat transferul lui Kevin Ciubotaru la FCSB. Suma plătită pentru jucătorul dorit și de Rapid 6 „Românism” în Belgia! Claudiu Florică își bagă fiul titular și concediază antrenorul după o victorie: „Circ și nepotism”
Citește și