Jucătoarea cehă de tenis Karolina Muchova a reuşit să se impună în turul al doilea la US Open împotriva Soranei Cîrstea, deşi a fost afectată de prezenţa în tribune a fostului ei partener de viaţă.
În setul 1 al meciului de vineri, pe când era conduisă cu 4-1, jucătoarea cehă a început să gesticuleze către tribune, ca şi cum ar fi cerut unui spectator să părăsească locul său. Perturbată şi pe punctul de a izbucni în lacrimi, ea şi-a întrerupt pregătirea pentru serviciu.
Karolina Muchova: „E dificil să rămâi concentrată”
Câştigătoare în trei seturi după o luptă acerbă (7-6, 6-7, 6-4), Muchova a explicat că a avut o problemă care „nu avea legătură cu tenisul”.
„În faţa lojei mele se afla fostul meu iubit, care apare uneori în locuri în care nu ar trebui să fie. M-a speriat puţin. I-am cerut să plece, nu a făcut-o imediat, dar a plecat în cele din urmă. Este dificil să rămâi concentrată în astfel de momente”, a mărturisit ea în conferinţa de presă de după turul al doilea, potrivit news.ro.
Întrebată din nou despre acest subiect după victoria împotriva compatrioatei sale Linda Noskova în turul următor, Muchova a ales să nu informeze WTA, care poate interzice accesul anumitor persoane din public la cererea jucătorilor. „Nu am semnalat nimic şi totul este în regulă”.
- „Eşti cel mai bun din lume acum?” Alexander Zverev, plin de fair-play după ce a câştigat US Open 2026! Răspunsul uriaş dat
- Alexander Zverev, discurs emoţionant după ce a câştigat US Open 2026: „Îi mulţumesc în mod special ei! E cea mai importantă”
- Alexander Zverev a câștigat US Open! Al doilea titlu de Grand Slam pentru tenismenul german
- Aryna Sabalenka nu ştie să piardă! Şi-a făcut praf racheta şi a înjurat un cameraman după finala US Open 2026
- Elena Rybakina a cucerit US Open deşi s-a luptat cu o accidentare! Prima reacţie a ei după victoria cu Sabalenka
































