Legendara jucătoare americană de tenis Venus Williams a obţinut, joi, prima sa victorie după patru ani la un turneu de Mare Şlem, după ce s-a impus alături de canadianca Leylah Fernandez în prima rundă a probei feminine de dublu la US Open, transmite DPA.
Williams şi Fernandez au câştigat cu 7-6 (7/4), 6-3 în faţa favoritelor numărul şase, ucraineanca Liudmila Kicenok (campioană anul trecut la Flushing Meadows, alături de letona Jelena Ostapenko) şi australianca Ellen Perez.
Victorie pentru Venus Williams în proba de dublu de la US Open
Venus Williams (45 ani) a fost învinsă în primul tur la simplu anul acesta de jucătoarea cehă Karolina Muchova, luni.
Venus nu mai obţinuse o victorie la un turneu de Mare Şlem de la succesul în faţa româncei Mihaela Buzărnescu, în urmă cu patru ani, la Wimbledon, iar ultima sa victorie la dublu la un Mare Şlem data din 2018, când se impunea alături de sora sa Serena la Roland Garros.
Venus are 14 titluri alături de Serena în proba de dublu, cel mai recent fiind cucerit în urmă cu nouă ani, la Wimbledon.
- Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din optimile US Open 2026! Meci infernal pentru un loc în sferturi
- Sorana Cîrstea, discurs de colecţie după calificarea în optimile US Open 2026: „Viaţa e scurtă! Am avut o carieră minunată”
- Câte puncte şi câţi bani a câştigat Sorana Cîrstea după ce s-a calificat în optimile de finală de la US Open 2026
- Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală de la US Open 2026! Victorie superbă în meciul cu Jasmine Paolini
- „Gândește înainte să vorbești”. Aryna Sabalenka nu s-a mai abținut și s-a luat la ceartă cu un jurnalist, la US Open































