Au devenit depășirile tipizate? Depășirea este motivul principal pentru care ne uităm la Formula 1. Pentru mine, reprezintă cam 90% din puterea de seducție a acestui sport. Ne plac mașinile, zgomotul propulsoarelor, tot ce ține de magia unei competiții cu motor, dar momentul în care o mașină se avântă în depășirea alteia reprezintă climaxul de emoție. Depășirea este precum golul în fotbal: măsura tuturor lucrurilor, semnul suprem și clar că o un om (sau o echipă) s-a dovedit, într-un interval de câteva secunde, mai bun decât celălalt.
Cum se câștigă 4 metri
Pentru ca un pilot să treacă de un altul, trebuie să câștige cam 4 metri în dauna celuilalt. În condițiile în care mașinile și piloții au posibilități asemănătoare, e greu ca acest lucru să se întâmple. Acum 30 de ani era mai ușor. Nu insist asupra motivelor pentru care depășirea a devenit, în timp, mai greu de făcut.
Ideea este că, în zilele noastre, pentru a depăși, pilotul din spate trebuie ajutat prin regulament. Așa a apărut DRS-ul, un dispozitiv menit să-i asigure pilotului din spate respectivul surplus de viteză.
Ce spune regulamentul
Bineînțeles, și niște reguli de ”etichetă” sunt necesare. Anume, ce are și ce nu are voie să facă un pilot care este depășit.
În 2022, FIA a publicat regulile standard legate de această manevră. De aceste reguli se ține cont când comisarii de cursă judecă cine a greșit și cine nu într-un duel. O mare importanță este acordată pilotului care are întâietate în viraj, căruia celălalt trebuie să-i acorde spațiu pe pistă. Regulile sunt mai complexe de atât, chiar excesiv de complicate aș zice, dar esența e următoarea.
La depășirea pe interior: pentru a avea întâietate în viraj, pilotul care depășește trebuie să aibă, în apex, axa din față înaintea oglinzilor retrovizoare ale mașinii depășite.
La depășirea pe exterior: pentru a avea întâietate în viraj, pilotul care depășește trebuie să aibă, în apex, axa din față înaintea axei din față a mașinii depășite.
Ce este apex-ul? Explică Damon Hill în acest video.

Repere diferite
Precum se vede, au fost stabilite două repere diferite ale întâietății în viraj. În cazul depășirilor pe interior, linia oglinzilor mașinii care e depășită. În cazul celei pe exterior, axa din față. Așadar, doar în cazul depășirii pe exterior există simetrie între cele două mașini.
Regula are noimă, căci se judecă întâietatea într-un viraj față de un centru imaginar al acelui viraj. Trasa exterioară fiind mai lungă decât cea interioară a virajului, pentru a pretinde întâietatea, pilotul care depășește trebuie să fie mai în față relativ la mașina depășită decât în cazul depășirii pe interior.
Încurajarea defensivei ”pe interior”
Cei de la The Race au sesizat, pe bună dreptate, o problemă. Anume: cea mai bună șansă pentru un pilot urmărit de a se apăra e ”să țină” mereu interiorul. Trasa pe exterior este mai lungă și expune mașina care o parcurge, în cazul unui acroșaj, la aruncarea de pe circuit. (Amintiți-vă, de pildă, de depășirea Villeneuve – Schumacher de la Jerez, din 1997, care a decis titlul din acel an).
Din acest motiv, riscăm să asistăm și la o banalizare a depășirilor. La o tipizare a lor. Fiecare pilot amenințat să fie depășit va aborda trasa interioară, lăsându-i urmăritorului trasa exterioară, mai dificilă. Așa s-a întâmplat în cursa din Miami, când Verstappen, în duel cu piloții McLaren, a abordat de fiecare dată, în defensivă, trasa interioară. De altfel, Gianpiero Lambiase, inginerul de curse al lui Verstappen, i-a transmis acestuia prin radio, când era pus în pericol de Piastri: ”Ține interiorul. Lasă-l să muncească”.
Până la urmă, după câteva încercări eșuate, Piastri a reușit să-l ”păcălească” pe Max. A atacat exteriorul și a frânat la timp. Pe interior, Max a frânat un pic prea târziu, invocând și niște probleme cu frânele, și a ieșit un pic de pe pistă, pierzând poziția.
Întrebarea este: duce acest regulament la ”tipizarea” depășirilor? Voi ce credeți?
- Cursa Marelui Premiu de la Singapore LIVE VIDEO (14:45, Antena 1 şi AntenaPLAY). Russell pleacă din pole
- Carlos Sainz și Alex Albon, descalificați după calificările din Singapore. Dezastru la Williams
- George Russell, prima reacție după ce a obținut pole-ul în Marele Premiu din Singapore. Ce a spus despre Max Verstappen
- George Russell, pole-position în Marele Premiu de la Singapore. Cursa e duminică (14:45, Antena 1 şi AntenaPLAY)
- Christian Horner putea reveni în Formula 1. Ce echipă a fost abordată de fostul șef de la Red Bull