Max Verstappen nu s-a ferit să recunoască faptul că nu s-a bucurat de cea mai bună prestație a sa la Singapore, unde a încheiat pe poziția secundă, în spatele lui George Russell. Cvadruplul campion mondial a vorbit după cursa de pe circuitul stradal inclusiv despre strategia abordată de echipa sa pentru a putea obține un rezultat cât mai bun.
Pilotul de la Red Bull a menționat ulterior că Grand Prix-ul de la Singapore l-a pus în dificultate și că s-a demonstrat din nou că circuitul respectiv este unul pe care se depășește cu greutate. Verstappen a plecat din P2 duminică și și-a păstrat poziția inițială până la final, asemenea câștigătorului britanic.
Max Verstappen, nemulțumit după prestația sa din Singapore
“(n.r. Cred că ai avut o cursă frustrantă, ai fost și vocal pe această temă) Eu am plecat de pe partea murdară a grilei și am avut un pic de pierdut acolo la start. Am încercat tot ce a fost posibil, am căutat și o altă strategie, mai apoi am încercat să supraviețuim în baza acelei strategii, chiar și cu problemele pe care le-am avut pe pneul dur.
Din punctul meu de vedere, această cursă a fost mai dificil de terminat decât m-aș fi așteptat. Au fost multe lucruri care au mers anapoda astăzi, iar pe acest circuit o dată în plus s-a demonstrat că nu poți depăși dacă nu se întâmpla ceva spectaculos“, a spus batavul de 28 de ani.
În urma Grand Prix-ului de la Singapore, care i-a adus lui McLaren al doilea titlu consecutiv la constructori, Verstappen a ajuns la 121 de podiumuri.
Formula 1, competiție transmisă exclusiv în universul Antena, continuă peste două săptămâni cu Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, care va avea loc la Austin, în perioada 17-19 octombrie.
Top 10 în Marele Premiu de la Singapore
- 1. George Russell (Mercedes)
- 2. Max Verstappen (Red Bull)
- 3. Lando Norris (McLaren)
- 4. Oscar Piastri (McLaren)
- 5. Kimi Antonelli (Mercedes)
- 6. Charles Leclerc (Ferrari)
- 7. Lewis Hamilton (Ferrari)
- 8. Fernando Alonso (Aston Martin)
- 9. Oliver Bearman (Haas)
- 10. Carlos Sainz (Williams)
- “Nu e ceea ce vrei să vezi” Reacţia lui Max Verstappen, după ce a fost eliminat incredibil din Q1 în calificări!
- “Un weekend foarte dificil” Reacţia lui Charles Leclerc după ce s-a clasat pe 3 în calificările din Brazilia
- “Ştiu ce am de făcut” Reacţia lui Kimi Antonelli, după ce a obţinut locul 2 în calificările din Brazilia!
- Lando Norris, prima reacţie după ce a obţinut pole-position-ul în Brazilia: “Maşina e incredibilă”
- Lando Norris, pole-position în Marele Premiu al Braziliei! Calificări incredibile, cu Verstappen OUT din Q1

































