Cum a ajuns Revelionul în România? Se sărbătorea în orice zi a anului și, la plecare, beai o ceașcă de bulion cald!

Palatul Regal, apărut între 1885-1887, a început să găzduiască petrecerile de Anul Nou. După 1900, Alexandru Marghiloman era cel care deschidea sărbătoarea

La 1691, Papa Inocențiu al XII-lea (1615-1700), alintat ”Tatăl săracilor”, stabilește că 1 ianuarie devine, oficial, ziua cu care pornește la drum noul an. Până atunci, Crăciunul dădea startul. În același timp, la multe popoare care viețuiau în emisfera nordică, anul începea la 1 martie. Aceasta din punct de vedere religios, deoarece calendaristic, Caterina de Medici (1519-1589) stabilise borna de 1 ianuarie încă de pe la 1565.

În țara noastră, primii care au adus acest cuvânt au fost studenții de la Paris. ”Revelion” provenea de la „réveiller”, care înseamnă „a se trezi”, „a fi treaz”. Întâia dată pe teritoriul actualei Românii, termenul apare în Dicționarul de Neologisme al paharnicului Constantin Stamati, tipărit la Iași, în 1851. Desemna ”cina de după bal, mai cu seamă cea de Anul Nou”, deci nu era obligatoriu ca ”Revelionul” să se celebreze la cumpăna dintre ani!!! Abia peste trei decenii, Regina Elisabeta introduce serbarea de pe 31 decembrie. Regele Carol I trimite o depeșă fratelui său, Friedrich (1843-1904), datată 28 decembrie 1882, în care se plânge acestuia de faptul că Palatul Regal este neîncăpător pentru petrecerea de Revelion. Așa și era: invitase 2.500 de suflete, artiști, politicieni, oameni de cultură, ofițeri, numai numărul acestora din urmă depășind 260 de persoane! Palatul Regal era, în fapt, casa lui Dinicu Golescu, ridicată pe la 1820 și devenită, ulterior, ”palat de țeremonie”. 

La Ploiești, primul ”Revelion” popular se ține la… ”Muzeul Ceasului”

Petrecerile se extind cu repeziciune în Bucuresci. Nu se mai fac acasă, în curțile boierești. Se merge la ”Capșa”, la ”Kubler”, cafeneaua de la parterul Hotelului ”Imperial”, la jupân Fialkowski, la subsolul clădirii de pe Strada Regală, colț cu Calea Victoriei. Uneori, când serbarea e și mai mare, se închiriază… Teatrul Național, unde pot intra 1.000 de persoane!!! Bucatele-s felurite, băuturile, asemenea, se aduc cei mai buni lăutari.

La 1903, la Ploiești, prefectul Luca Elefterescu vine cu ideea unei petreceri ”populare” la cumpăna dintre ani. Practic, vorbim despre primul ”Revelion” pentru toată lumea. Chermeza e la el în vilă, devenită, ulterior, ”Muzeul Ceasului”. Avem câteva rânduri păstrate de la regretatul istoric ploieştean Paul D. Popescu. Sursa sa a fost una extrem de credibilă, bunicul său. Acesta era, la 1900, „cofetar fără prăvălie“ în Ploieşti, unul dintre cei mai pricepuţi şi mai căutaţi în oraş pentru siropuri, dulceţuri, şerbeturi, bomboane, caramele şi multe alte dulciuri. Ajutat de soţia sa, cofetarul îşi vindea marfa la cofetării sau băcănii, dar asigura şi un fel de „catering“, în sensul că prepara desertul pentru „marile petreceri boiereşti“ din Ploieşti. Petrecerea de „bulion“, după moda franţuzească.

„În ziua de 27 decembrie 1903, bunicul meu s-a pomenit acasă cu Iancu, omul de încredere al lui Luca Elefterescu. – Dom’ Miai, vrea dom’ dipotat ca vineri să te înfăţişezi la dânsul cu tot ce-ţi trebuie… – Da, ce – se miră cofetarul – doar nu-l cheamă Vasile ? – Nu-l cheamă, da se face foc dacă nu te duci. Are un chef mare, de Anul Nou… Îi zice petrecerea de bulion, moda franţuzească“, relatează Paul D. Popescu, din amintirile bunicului, primul contact al ploieştenilor cu ideea de Revelion.

Pentru că termenul ”revelion” părea ceva mai greu de pronunțat, s-a ajuns la ”bulion”, fără nicio legătură cu faimosul preparat. Astfel, la plecarea de la ”petrecerea de bulion”, fie beai o ceașcă de cafea, fie una caldă, plină cu… bulion!

Avocatul Alexandru Marghiloman dădea startul la 22.00!!!

Abia pe la 1910 petrecerile de Revelion s-au șlefuit. Palatul Regal (ridicat între 1881-1887, după planurile arhitecților Paul Gottereau și Grigore Cerchez) putea primi multă lume. Maestru de ceremonii era Alexandru Marghiloman, un adevărat arbitru al eleganței, cel care pornea serbarea la 22.00, în noaptea de 31 decembrie. Uneori, petrecerile țineau și până la 5 dimineața, chiar dacă Regele Carol I se retrăgea să se odihnească.

În ziua de 31 decembrie 1892, Carol I scria Reginei Victoria a Marii Britanii:

„Privesc cu recunoștință spre anul care a trecut și în care am avut un succes atât de mare și vreau să vă asigur personal de respectul și considerația mea, pe care vi le pun la picioare. S-a împlinit dorința mea cea mai arzătoare, ca pe una dintre nepoatele voastre să le văd strâns legată de țara și familia mea. Din adâncul inimii vă sunt recunoscător pentru acest lucru, la fel și pentru nenumăratele dovezi ale bunăvoinței voastre. Implor Cerul să vă binecuvânteze mereu pe voi, iar dinastia voastră să domnească de-a pururi. Acum vă urez un an nou și fără griji, așa cum și pentru noi a început atât de fericit. Cu aceste urări vă sărut mâinile cu respect și vă rog să-mi acordați și mai departe gândurile voastre prietenești. Carol I.”

Apoi s-a mers la munte: Sinaia, Predealul ori Bușteniul au ”explodat”. S-au construit hoteluri, sau creat pârtii de schi. Lumea bună venea înainte de Crăciun și pleca pe 6 ianuarie. Cei rămași acasă continuau să petreacă în restaurante de fițe, locurille fiind rezervate încă din luna octombrie. Existau reviste precum ”Ilustrațiunea română” sau ”Realitatea ilustrată” care anunțau exact ce se va purta: se mergea pentru croială fie la Paris, fie la casele de modă cu ștaif din București.

Pentru că franceza devenise a doua limbă, meniul era aproape în întregime plin cu denumiri… sofisticate. Cei de la periferia marilor orașe sau cei de la țară nu ”țineau” Revelionul. ”Datoria” lor era de a respecta datinile, de a merge cu ”Plugușorul” și, mai apoi, cu ”Sorcova”. După 1948, Revelioanele s-au transformat în serbări pentru oamenii muncii, prin cantine ori cămine culturale.

La mulți ani!