Închide meniul

VIDEO! Jose Mourinho a intrat în istoria fotbalului! Recordurile stabilite după ce a câștigat Conference League cu AS Roma. Portughezul, în lacrimi: “Am scris istorie!”

Alexandru Ivan Publicat: 26 mai 2022, 0:07 / Actualizat: 26 mai 2022, 14:53

Comentarii
VIDEO! Jose Mourinho a intrat în istoria fotbalului! Recordurile stabilite după ce a câștigat Conference League cu AS Roma. Portughezul, în lacrimi: Am scris istorie!

Jose Mourinho a câştigat toate finalele jucate | Profimedia

Jose Mourinho a intrat în istoria fotbalului după ce a câștigat Conference League cu AS Roma. “The Special One” e specialistul competițiilor europene!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Lusitanul a devenit primul tehnician care câștigă Conference League, Europa League și Champions League. El a câștigat trofee europene cu patru echipe diferite, FC Porto, Inter, Manchester United și acum AS Roma.

Jose Mourinho a intrat în istoria fotbalului

Tehnicianul portughez e omul finalelor. Are numai victorii în cele cinci finale europene disputate în carieră: o Cupă UEFA (2003), două Champions League (2004, 2010), un trofeu Europa League (2017) și acum Conference League (2022).

Mourinho e doar al doilea manager care câștigă cinci trofee europene, după Giovanni Trapattoni. “The Special One” a arătat “manita” după fluierul final al lui Istvan Kovacs.

Reclamă
Reclamă

Toate trofeele europene sunt importante, doar eu și Trapattoni am câștigat toate finalele europene în care am jucat, mă simt un pic bătrân. Am făcut-o în 2003, 2015 sau 2016, acum în 2022. Acum plec în vacanță la plajă să mă bucur de toate astea.

Bineînțeles că mă gândesc la mine, dar mă gândesc și la suporterii care astăzi vor petrece. Sper că vor putea sărbători, sunt foarte fericit pentru copiii noștri, pentru toată familia Romei.

Reclamă

În vestiar după meciul de la Torino le-am spus băieților că am făcut ceea ce trebuia să facem, să ne calificăm în Europa League. Astăzi nu a fost muncă, azi a fost istorie de făcut și am scris istorie”, a spus Jose Mourinho pentru Sky Sport.

Pentru Jose Mourinho este al 26-lea trofeu al carierei. Pentru AS Roma e primul trofeu european din istoria clubului. Echipa de pe Olimpico a mai jucat finala Cupei UEFA în 1991, dar a pierdut-o în fața lui Inter.

Roma a mai câștigat Cupa Orașelor Târguri în 1961, dar acela nu e considerat un trofeu european de elită. Giallorossii sunt prima echipă din Italia care câștigă un trofeu european în ultimii 12 ani. În 2010, Inter câștiga Champions League. tot cu Mourinho pe bancă.

AS Roma a câștigat Conference League

AS Roma a câştigat prima ediţie a Conference League, după ce a învins în finală, miercuri, la Tirana, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Feyenoord Rotterdam. Unicul gol al meciului a fost semnat de Nicolo Zaniolo, în minutul 32.

Zaniolo a marcat unicul gol al finalei, în minutul 32. Jucătorul lui Jose Mourinho a preluat pe piept un balon înalt primit de pe partea dreaptă şi a marcat cu un şut din marginea careului de şase metri.

Arbitrul român Istvan Kovacs a avut parte de o fază controversată la începutul reprizei a doua, la scorul de 1-0, când Tammy Abraham a scăpat singur cu portarul, iar un fundaş al olandezilor l-a tras discret de mână, împiedicându-l să joace balonul. Centralul român a lăsat jocul să continue, iar atacantul englez a protestat îndelung.

Au evoluat următoarele echipe:

Roma: Rui Patrício – Mancini, Smalling, Ibanez – Karsdorp (Vina ’89), Cristante, Mkhitaryan (Sergio Oliveira ’17), Pellegrini, Zalewski (Spinazzola ’66) – Zaniolo (Veretout ’67), T. Abraham (Şomurodov ’89). Antrenor Jose Mourinho;

Feyenoord: Bijlow – Geertruida, Trauner (Pedersen ’74), Senesi, Malacia (Jahanbakhsh ’88) – Aursnes, Til (Toornstra ’59), Nelson (Linssen ’74), Kokcu (Walemark ’88) – Sinisterra, Dessers. Antrenor Arne Slot.

La Feyenoord, portarul Valentin Cojocaru a rămas pe banca de rezerve.

Cartonaşe galbene: Lorenzo Pellegrini ’37, Zalewski ’67, Rui Patricio ’84, Spinazzola ’90+4 / Trauner ’25.

Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene – Sandro Scharer (Elveţia).

Trofeul UEFA Europa Conference League are 57,5 centimetri şi cântăreşte 11 kilograme.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:15
Premii record la World Cup 2026! Câţi bani poate câştiga România dacă ajunge în grupe. Sumă uriaşă pentru campioană
14:56
Gigi Becali a ofertat un mare dinamovist pentru a fi antrenor la FCSB. Dezvăluire incendiară
14:51
Carlos Alcaraz s-a despărţit de antrenorul Juan Carlos Ferrero! Anunţ şoc în tenis: “E o zi dificilă”
14:38
Mihai Covaliu, discurs sincer înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă: “Voi fi puţin mai circumspect”
14:26
Pe urmele lui Dennis Man. Meciul FCSB – Rapid îi decide transferul carierei. Cine vine să-l urmărească
14:12
Cristi Chivu, pus la zid în Italia: “A călcat strâmb! Nu am auzit în viaţa mea asemenea prostii”
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 3 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 4 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 5 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el 6 Adi Popa face praf un fost coleg de la FCSB: “Am mai multe trofee decât are el goluri!”
Citește și